A X-a conferinta internationala STESSA, aniversara, dedicata memoriei profesorului Victor Gioncu, de la UPT. Foto

TIMISOARA. Conferința internațională STESSA (Comportarea Construcțiilor Metalice în Zone Seismice – Behaviour of Steel Structures in Seismic Areas) a fost inițiată în 1994, la Universitatea Politehnica Timișoara, ca o recunoaștere a școlii de construcții timișorene în general și a celei de construcții metalice în special.

Ideea conferinței a aparținut prof.dr.ing. Victor Gioncu, de la Universitatea Politehnica Timișoara, iar organizarea a fost realizată atunci de Departamentul de Construcții Metalice și Mecanica Construcțiilor, președintele Comitetului Științific fiind profesorul Federico Mazzolani, de la Universitatea Federico II din Napoli, Italia, Doctor Honoris Causa al UPT.

Seria internațională de conferințe de specialitate privind comportarea structurilor din oțel în zone seismice (STESSA) a fost inițiată cu scopul de a umple golul dintre rezultatele cercetării științifice, codificarea proiectării și aplicarea acestora. Misiunea sa principală este de a oferi un forum internațional pentru cercetători și ingineri pentru a împărtăși cu colegii lor cele mai recente evoluții în domeniul comportării seismice a structurilor din oțel.

Prima ediție a conferinței STESSA a avut loc la Timișoara, România, în iulie 1994. După evenimentul de succes, conferința s-a repetat o dată la trei ani, călătorind în întreaga lume: Kyoto (Japonia, 1997), Montreal (Canada, 2000), Napoli (Italia, 2003), Yokohama (Japonia, 2006), Philadelphia (Statele Unite ale Americii, 2009), Santiago (Chile, 2012), Shanghai (China, 2015) și Christchurch (Noua Zeelandă, 2018).

La această ultimă conferință, Universitatea Politehnica Timișoara a fost reprezentată de acad. Dan Dubină și prof.dr.ing. Aurel Stratan, membri ai Comitetului Științific Internațional, respectiv prof.dr.ing. Daniel Dan, prorector, membru al Comitetului Internațional Consultativ.

La ultima ediție, de la Christchurch, s-a stabilit ca viitoarea reuniune (STESSA 2021), cu caracter aniversar, să aibă loc la Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara fiind aleasă drept gazdă, într-o competiție cu contracandidați puternici, Universitatea din Salerno – Italia, Universitatea British Columbia din Vancouver – Canada și Universitatea din Cincinnati – USA, academicianul Dan Dubină fiind cel care a prezentat și susținut candidatura Universității Politehnica Timișoara.

Ediția aniversară, a X-a conferință STESSA, planificată pentru 2021 dar amânată din cauza pandemiei, revine la Timișoara, orașul unde a început, ca un omagiu adus lui Victor Gioncu, inițiatorul acesteia.

Ca și în edițiile precedente, STESSA 2022 reunește academicieni, cercetători și ingineri din întreaga lume pentru a discuta despre cele mai recente evoluții legate de comportamentul structurilor de oțel în zonele seismice. Există 126 de lucrări științifice și șase prelegeri principale, organizate pe următoarele subiecte:

  • Elemente structurale

  • Îmbinări structurale

  • Performanța antiseism a structurilor

  • Structuri hibride și/sau compuse din oțel-beton

  • Sisteme de disipare a energiei induse de cutremur

  • Sisteme structurale reziliente la acțiuni seismice cu elemente de siguranță ramplasabile

  • Evaluarea post cutremur și reabilitarea structurilor

  • Coduri și standarde de proiectare a structurilor rezistente la cutremur

  • Structuri cu masa redusă

Ediția a X-a a STESSA este organizată în comun de Universitatea Politehnica Timișoara, Departamentul de Construcții Metalice și Mecanica Construcțiilor, Academia Română, Filiala Timișoara și Universitatea Federico II din Napoli, Italia, în perioada 25-27 mai 2022. Deschiderea festivă va avea loc în 25 mai 2022, ora 9:00, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, Bd. Vasile Pârvan nr. 2B.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.