Acces contra cost pentru toata lumea in salile de sport si bazinele scolilor din Timisoara. Preturile stabilite de primarie, regulament in dezbatere

TIMISOARA. Cluburile si asociatiile sportive, echipele de fotbal sau simplii timisoreni vor putea folosi infrastructura sportiva din scolile din oras, insa o vor face contra cost. Preturile gandite de Primaria Timisoara sunt piperate si depasesc in unele cazuri tarifele practicate de salile private.

CITESTE SI: Se fac noi angajari la Centrul de Proiecte al Primariei Timisoara. 12 posturi scoase la concurs 

Primaria a intocmit si un regulament, ce urmeaza sa treaca mai intai de votul consilierilor locali. Prin acest document se reglementeaza modul in care vor fi utilizate salile de sport si bazinele scolilor din oras, in afara orelor de curs, si sunt stabilite si tarifele.

Conform regulamentului, accesul in salile de sport al solicitantilor din afara unitatilor scolare in care acestea exista se va realiza in urmatoarea ordine de prioritate:
– cluburile scolare sportive sau cluburile/asociatiile sportive de copii si juniori afiliate la federatiile de specialitate reprezentând sporturi de echipa;
– cluburile/asociatiile sportive de copii si junior neafiliate la federatiile de specialitate in domeniu;
– cluburile municipal sau asociatiile sportive de performanta de seniori sau competitiile organizate de catre asociatiile de pensionari;
– sporturi de echipa – fotbal, baschet, volei, handbal (altele decat cele de performanta) practicate de persoane fizice ori juridice in mod organizat;
– sporturi individuale – arte martiale, atletism, dansuri, tenis etc.  

Accesul la bazinele de inot se acorda, in urmatoarea ordine de prioritate, cluburilor scolare sau asociatiilor sportive de copii si juniori cu activitate in domeniu si persoanelor juridice sau persoanelor fizice autorizate cu activitate in domeniu„, transmit reprezentantii Primariei Timisoara.

Cluburile si asociatiile sportive vor putea intra in salile de sport fara taxa, dar vor achita costul utilitatilor. Echipele de fotbal vor plati 200 de lei pe ora.
Reprezentantele altor sporturi de echipa vor achita cate 100 de lei pe ora, iar pentru sporturi individuale pretul este de 70 de lei.

In cazul bazinelor de inot, cluburile sau asociaţiile sportive de copii si juniori au acces fara taxa, doar cu plata utilitatilor, iar pentru persoanele juridice sau persoanele fizice autorizate, cu activitate in domeniu pretabila bazinului de inot, pretul este de minim 150 lei/ora/culoar de inot.

Fondurile obtinute vor putea fi folosite de institutiile de invatamant pentru acoperirea cheltuielor de functionare.

Regulamentul va fi supus dezbaterii consilierilor locali.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Voi vreți sa aveți generații tinere sănătoase? Copiii trebuie sa aibă ACCES GRATUIT, in toate bazele sportive/terenuri de sport de pe lângă scoli, indiferent ca fac parte sau nu dintr- o asociație sportivă. Și asa, nu vedeți ca stau tot timpul pe telefon sau calculator? Sa va bucurati ca-i scoateți din aceasta stare.

  2. Îmi sălta inima de bucurie când citeam „bazine de înot”, dar când încerc să le număr imi dă cu virgulă,.. am întrebat și pe ChatLGBT sau cum naiba îi zice, cate bazine de înot sunt in Timișoara ? …, mi-a zis că nu știe, nu cunoaște bazine de înot în Timișoara, doar câteva piscine mai mici sau mai mari, nu cunoaște un număr exact dar mi-a sugerat că dacă vreau sa fac înot să mă mut naibii din orașul ăsta.!

  3. Ciuca de la PNL are pensie special da 18000 lei + salariul, PNL tocmai a votat prelungirea pensiilor speciale. PNL a devenit apendicele infect al PSD ului și sabotează Timișoara ( nu vrea sa facă stadion+ sala polivalentă + amenda colterm) un partid ce are grija de noi cu adevărat.