Accident ciudat: pompieri raniti dupa ce autospeciala cu care mergeau sa stinga un incendiu s-a rasturnat

Accident iesit din comun luni dimineata, in urma caruia 4 pompieri au fost raniti. Ei mergeau la o interventie, sa stinga un incendiu izbucnit la un autoturism. Din fericire insa, viata lor nu a fost pusa in pericol.

Accidentul s-a produs in jurul orei 8.30, la granita dintre judetele Dambovita si Prahova. in timp ce se deplasa spre un incendiu, masina de pompieri s-a rasturnat.

Patru pompieri au fost raniti, insa, din fericire, leziunile nu le pun viata in pericol. Cele patru victime au fost transportate la Spitalul Judetean din Targoviste.

„In jurul orei 8.30, o autospeciala care apartine de detasamentul Moreni din cadrul ISU Basarab Dambovita s-a rasturnat in timp ce se deplasa la o interventie, un incendiu de autoturism in comuna Filipestii de Padure. O comisie de investigare se afla la fata locului pentru a analiza cauzele producerii accidentului”, a declarat Eduard Tenea, purtator de cuvant al ISU Dambovita.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.