Accident cu 5 masini la Timisoara, dupa impactul dintre un Opel si un Passat! Cine a fost de vina si care sunt pagubele! FOTO!

TIMISOARA. O neacordare de prioritate a provocat un adevarat haos pe o strada din Timisoara noaptea trecuta. Ciocnirea dintre un Passat si un Opel a provocat un accident ca-n filme. Izbitura a avut efectul unui joc de biliard.

Totul s-a intamplat in zona Circumvalatiunii la intersectia strazilor Timis cu AMforei. Inainte de miezul noptii, soferul VW Passat circula pe strada AMforei, iar odata ajuns in intersectie nu i-a acordat prioritate conducatorului auto cu Opel care venea regulamentar pe strada Timis. L-a lovit in plin. In urma ciocnirii, Passatul a fost proiectat in alte trei autoturisme parcate pe marginea strazii. Se pare ca soferul cu VW avea viteza, deoarece masina s-a oprit foarte greu, la zeci de metri departare, chiar si dupa ce a izbit celelalte autoturisme.
Bubuiturile provocate de masini cand s-au lovit unele de altele i-au speriat pe localnici care au iesit la ferestre sau au coborat in strada sa vada ce s-a intamplat. Pagubitii au chemat Politia. Cei doi soferi au fost testati cu alcooltestul, care a aratat ca niciunul nu bause inainte de a se urca la volan. Potrivit agentilor de circulatie, din primele verificari, de vina pentru producerea accidentului a fost soferul Passatului care nu a acordat prioritate.
El a ramas fara permis vreme de 60 de zile si a primit si o amenda de 320 lei ca nu a cedat trecerea.
Timisorenii care s-au ales cu masinile distruse in urma accidentului asteapta acum ca asigurarile conducatorului auto cu Passat sa ii despagubeasca si sa le repare autoturismele. Pe langa tabla indoita, unele au si faruri sparte,  portbagajul infundat sau geamuri fisurate ce vor trebui inlocuite. Pagubele se ridica la cateva mii de euro.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. informatia nu este completa, e vorba de 6 masini din care 4 erau parcate.