TIMIS. Accident la primele ore ale zilei la cativa kilometri de Timisoara, cu o ambulanta care transporta pacienti.
Accidentul a avut loc in localitatea Remetea Mare. Soferul unei ambulante venea catre Timisoara si avea in masina doi pacienti. In apropierea unui sens giratoriu, conducatorul auto nu a mai incetinit si a pierdut controlul autospecialei, care a intrat in parapetul de protectie de pe marginea soselei.
In urma ciocnirii cei doi pacienti s-au ales cu rani usoare, dar si cu o sperietura.
La fata locului au ajuns alte ambulante care au preluat pacientii pentru a-i duce la spital, dar si echipaje ale Politiei. Circulatia s-a desfasurat cu restrictii cateva zeci de minute.
„Un barbat de 42 de ani a condus o autospeciala pe DN6 pe raza localitatii Renmetea Mare, iar la un moment dat nu a adaptat viteza la conditiile de drum intrand in coliziune cu marginea unui sens giratoriu. In urma coliziunii a rezultat ranirea usoara a doi pasageri, respectiv, o femeie de 66 de ani si un barbat de 41 de ani. In cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Ionut Sirbu, purtator de cuvant al IPJ Timis.
Sursa foto: Info Trafic jud. Timiș