TIMISOARA. Accident miercuri după-amiază la Timișoara, în urma căruia o mașină a ajuns în mijlocul unui sens giratoriu aglomerat din oras, pe spatiul verde.
Accidentul a avut loc în sudul orașului în girația care leaga Calea Sagului de strada Reșitei. Două mașini s-au lovit ușor, iar una dintre acestea a sarit peste bordură și a ajuns pe rondoul înierbat.
Din fericire, nimeni nu a fost ranit.
La fața locului a ajuns o autospecială a ISU, cu trei pompieri, care s-au asigurat că toți cei implicați sunt teferi și au ajutat la degajarea zonei.
Pareri
Sefii de la RUTIERA pusi de guvernarea PSD PNL sunt ori NEPASATORI ori mari NULITATI. Traiasca CARNAGIUL in timp ce ei stau prin birouri sau la shopping
Boule, ce să facă poliția în Timișoara ambuteiată de cotețari? Țâșnesc tâmpiții în intersecții sau forțează galbenul – ce prevenție ai sugera tu, în aceste cazuri?