TIMIȘOARA. Accident de circulație, marți dimineață într-o intersecție din Timișoara. Două mașini s-au izbit, după ce unul dintre șoferi a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
CITESTE SI: Piedone iarasi in control la Timisoara. Unde a descins la prima ora
Cele două autoturisme s-au lovit în intersecția bulevardului Eroilor cu stradă Cluj. În urmă impactului, o femeie de 57 de ani, pasager într-una dintre mașini, a fost rănită și transportată de urgență la Spitalul Județean Timișoara.
„Un bărbat în vârstă de 54 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Eroilor de la Tisa dinspre strada Ripensia, iar, la un moment dat, la intersecția cu strada Cluj ar fi pătruns pe culoarea roșie a semaforului și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, ce circula dinspre strada Cluj înspre strada Arieș.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv o femeie în vârstă de 57 de ani, pasageră în autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 54 de ani.
Toți șoferii, a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Pareri
Foarte bine a facut șoferul….ceilalți șoferi să îi urmeze comportamentul.