Un om a murit luni dupa amiaza, dupa ce masina in care se afla a fost izbita de un microbuz.
CITESTE SI: Accident in intersectie la Timisoara. Oameni raniti. Foto
Accidentul a avut loc in judetul Arad, la iesire din Lipova catre Ususau. Cele doua autovehicule s-au izbit puternic, ambele ajungand in santul de pe marginea drumului.
La fata locului au ajuns pompierii sectiei Barzava, cu o autospeciala de descarcerare si trei ambulante SMURD, dintre care una Terapie Intensiva Mobila, dar si pompierii voluntari ai SVSU Lipova.
Echipajul de descarcerare l-a scos dintre fiare pe soferul autoturismului si l-a predat echipajului medical, insa din nefericire nu s-a mai putut face nimic pentru el.
„Din primele cercetari a reiesit ca, un tanar de 19 ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 682, din directia Ususau catre Lipova, a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un barbat de 43 de ani, din Ususau.
In urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul soferului de 43 de ani si ranirea soferului de 19 ani.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat ca soferul de 19 ani nu consumase alcool. Totodata, a fost dispusa recoltarea de probe biologice, pentru a se stabili daca acesta consumase sau nu substante psihoactive.
Cercetarile sunt continuate de politisti într-un dosar penal, intocmit pentru ucidere din culpa, în vederea stabilirii cauzelor si împrejurarilor producerii accidentului rutier„, au transmis reprezentantii IPJ Arad.