TIMISOARA. Incident grav la o partida de vanatoare in Timis, in apropiere de Banloc, sambata inainte de pranz. Un vanator a fost impuscat de un coleg care tintea dupa niste fazani, si care era chiar nasul sau.
Cei doi erau impreuna cu cainii intr-o zona in care se gaseau mai multe pasari. La un moment dat, unul dintre vanatori a observat miscare si a tras, convins ca nimereste un fazan care isi ia zborul. Din pacate, in catarea pustii si-a luat finul, partener de vanatoare. L-a impuscat de la cativa metri.
Victima a cazut ca secerata la pamant, plina de sange.
Imediat, partida de vanatoare a fost oprita si au fost chemati in ajutor medicii si chiar elicopterul SMURD.
In ciuda manevrelor de resuscitare, vanatorul, in varsta de 36 de ani, n-a mai putut fi salvat. Era consilier local al PRO Romania in Deta.
Pe domeniul unde s-a petrecut nenorocirea au venit procurorii si politistii care au inceput cercetarile pentru a stabili cum s-a produs tragedia.
Partida de vanatoare la fazani se desfasura legal, iar toti participantii aveau autorizatie, atat pentru arme, cat si pentru a vana.
„Polițiștii Secției 8 Rurale Deta au fost sesizati cu privire la faptul că, pe fondul de vânătoare din Deta a fost organizată o partidă de vânătoare în urma căreia, un bărbat, de 36 de ani, a fost împușcat accidental de un alt bărbat, de aceeași vârstă. În urma incidentului, bărbatul a decedat.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Procurorii si politistii i-au condus la audieri pe toti cei care au fost la partida de vanatoare.
Tanarul ucis era casatorit si avea doi copii.
VIDEO: George Stefanita
Pareri
Unul in minus ……taica-su sper ca este fericit acuma ca ia pus arma in mana
Se intimpla , a cita oara , cind niste imbecili posesori de arme , merg la vinatoare si macelaresc .Sint curios daca vinat adevarat au prins .
Prima. Și cea mai esențială regula la vinatoare: NU TRAGI în tot CE MIȘCĂ, și NICIODATĂ înainte sa te asiguri ca nu e cumva un om.
Deci, PARIU că nașul era un politruc cu permis luat PE ȘPAGĂ și PILE? La fel cum. NICI VICTIMA NU PURTA VESTA GALBENA? Cum cere legea?
Vânătorul a devenit vânat… Karma.. Soarta… Ca ăștia împușcă animalele cu atâta plăcere…
The Godfather 😎
Asa este cand dai permis de arma letala la toti prostii.
Fara suparare ,odata pe vremuri se dadea examen ca sa devii vanator ,acum toti bosorogii si ciupalaci au arma de vanatoare si habar nu au de manuirea armei ,fondul de vanatoare si statutul de gonas.
Eu sunt cadru militar, folosesc uzual armament și muniție de război la seviciu. Dar… nu pot fi vânător pentru că… este nevoie de recomandare scrisă de la vânătorii din loc./jud. iar aceștia nu vor să-mi dea. Această așa zisă asociație a vânătorilor este o adunătură de parveniți, progenituri a foștilor membrii PCR și beizadele din politica locală, care habar nu au ce înseamnă responsabilitatea în folosirea armamentului. Acuma… fără supărare… să tragi într-un om și să spui că l-ai confundat cu un fazan…
Condoleante familiei indoliate. Imi pare rau si pentru cel vinovat, nu ii va fi usor.
Ramane sa vedem finalizarea anchetei, imi e greu sa cred ca vanatorii trag pe tufe sau cand nu identifica clar vanatul si focul nu e intr-un sector sigur pentru participanti.
Pai accidente se intampla de cand lumea si pamantul. Cand te faci vanator iti asumi astfel de riscuri. E adevarat ca multi parveniti se fac vanatori, dar nu e adevarat ca poti ajunge vanator daca nu ai habar de vanatoare sau esti ramolit. Exista conditii tot mai stricte cu privire la arme si vanatoare.
Pe de alta parte mai grijulii sunt braconierii la accidente, ca daca nu esti bogat si ai patima asta, ca patima este, ca bautura, femeile usoare, pacanelele, etc, nu ai alta optiune decat braconajul. Adica iti acorzi singur dreptul la a omora animale (braconierii in general pentru hrana). Vanatorii legali se supun la cei ce si-au luat dreptul de a acorda la randul lor acelasi drept de a ucide animale, doar ca celor bogati si in general pentru placere (sadica).
Dar asta e lumea reala: cruda si dura.
Bine ai zis Zeno ! Ai in dotare pistol cal. 9 mm si mergi in misiune, iar daca vrei sa devi vanator nu poti de niste insi .
Karma…necuvantatoarele ucise cu sange rece, pentru distractia unora, au fost partial razbunate….
Doamne fereste! Este o mare tragedie.
nu cumva avea ceva cu nevasta tragatorului?
Eheee…. Gura păcătosului adevăr grăiește!
De ce clipul e filmat în localitate? Vinau pe străzi?
esti un prost ! atat spun: nu tot ce zboara se mananca !
p.s. daca la tv arata tancuri inseamna ca e razboi?
nu ma bucur de durerea nimanui, nu ma bucur de moartea nimanui….dar pur si simplu nu pot intelege de ce se mai merge la „vanatoare sportiva” can magazinele gem de atata mancare….
in romanica , sa intri in politichie inseamna sa ai o anumita trasatura de caracter…cam la toate partidele
dumnezeu sa-l odihneasca
Niște criminali.Razbunarea păsărilor și animalelor.
Astia vanau pe strazi !!? Vanatoarea din placere ar trebui interzisa ! Toti cretinii se dau in vant dupa vanatoare !
In mod cert nu au respectat regulile la vânătoare. Inconștiența…
pentru vinatoare nu exista un regulament, cum se vineaza in grup, vesta de inalta vizibilitate, sa stie fiecare unde este celalalt vinator din grup? nu e posibil sa mergi la vinatoare in grup si sa nu stie unul de celalalt.
Era vânătoare de fazani blindați care zboară la mică altitudine și foloseau muniție pentru elefanți.
politicieni infumurati.cred ca la vinatoare este ca in politica-nu trebuie sa stii nimic numai sa strigi lozinci si sa- l tamiiezi pe seful.trebuie respectate niste precepte ca aici prostia se plateste cu viata.
Nemernicii de politicieni vânau în localitate? Că așa se vede din imagini ! Am o milă pentru politicieni…..Exact cât au și ei pentru oamenii obișnuiți ! În timp ce pulimii li se ordonă să stea în case și să își piardă slujbele ,cei din mediul privat , politicienii….fac chefuri ….
Condoleante familiei!
Cand mergi la vanatoare e ca si cand mergi la razboi, intri intr-o zona in care oamenii folosesc armament dupa cum poftesc. Si fiecare spera sa fie el vanatorul, nici o clipa nu-si inchipuie ca poate deveni vanat.
E interesant cum o groaza de politicieni si oameni bogati au pasiunea vanatorii, le place sa omoare. Altii prefera golful.
Vanatorul il aseman cu un barbat care isi bate nevasta … daca ai inclinatii spre violenta du-te in armata si lupta-te cu alti vanatori nu cu fazani si potarnichi
Vanatorul il aseman cu un barbat care isi bate nevasta … daca ai inclinatii spre violenta du-te in armata si lupta-te cu alti vanatori nu cu fazani si iepuri
Vânătoarea este o fudulie pentru multi bărbați. Unii la vânătoare erau se- si piardă chiar propriile fudulii.
Pt adrenalina , invit pe toti batbatii cu complexe si frustrari , sa vin la o sala pt a practica un sport de contact .
Le garantez ca da rezultate .
te ia și groaza… fiecare sâmbătă, duminecă pe lîngă localități… toți boscheții și canalele sînt împînzite cu vînatori și Jeepuri …. pușcă tot ce prind… nu contează… vezi tu doamne că le mînca recolta de pe terenurile agricole.. majoritatea sînt politicieni locali care au pămînt…. cineva sărac să manince și el un fazan… dae nu are bani nici de gloanțe
:)) not bad! Mother Nature wins!
Ce aveau cu pasarile? Le vanau de foame? Ma indoiesc. La cat fura, nu e cazul – au de unde.
Le vanau de distractie? Mna, distractie!
ce vanatoare e asta pe langa case? ca nu inteleg? astia au devenit un pericol public! ar trebui interzisa mizeria asta de „sport”