Accident violent intre seniori aproape de Timisoara. Doua masini conduse de soferi de 74 si 75 de ani s-au izbit puternic intr-o intersectie. FOTO

TIMIȘOARA. Grav accident de circulație, miercuri dimineață într-o intersecție din comună Sacalaz, aflată nu departe de Timișoara.

CITESTE SI: VIDEO. Zeci de perchezitii la Horatiu Potra, mercenarul lui Calin Georgescu, si apropiati, inclusiv la Timisoara. Sunt vizate organizatii fasciste, legionare si antisemite

Două mașini, conduse de șoferi de 74, respectiv 75 de ani, s-au izbit, după ce unul dintre conducătorii auto nu a acordat prioritate la intrarea pe drumul principal.

În urmă impactului, unul dintre șoferi, cel de 75 de ani, a fost rănit.

Un bărbat în vârstă de 75 de ani a condus un autovehicul în localitatea Săcălaz dinspre strada Liliacului înspre DN59A, iar la intersecția cu drumul principal a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula regulamentar, condus de un bărbat în vârstă de 74 de ani.

În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 75 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. 1.5 dci, nu bate, nu troncane, trage un pic stanga, negociabil.
    Luata de la unic proprietar, un batran care mergea cu ea la piata si la biserica.

    Rog seriozitate

  2. Bătrânul care o folosea pentru piata si biserica a lovit-o, ca de aia trage stânga. Asta e seriozitate?