Actorul american John Malkovich intr-o piesa de teatru la Timisoara, expozitia Brancusi si concertul unei orchestre cu 400 de muzicieni, capete de afis la TM2023

TIMISOARA. Putine zile ne mai despart de momentul 17 februarie cand Timisoara deschide oficial programul de Capitala Culturala a Europei 2023.
Peste 1000 de evenimente culturale vor fi organizate in acest an, insa doar cateva dintre ele vor fi cu adevarat de amploare, care vor strange un public numeros, a precizat primarul Dominic Fritz in cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV.

Printre acestea din urma se numara prezenta actorului american John Malkovich, care va juca intr-o piesa de teatru la Timisoara, si expozitia Brancusi, care isi va deschide portile in luna septembrie.

CITESTE SI: Prietenii Centrului de Proiecte al Primariei Timisoara isi umplu conturile: bani din consultanta, din proiecte, din indemnizatii si achizitii directe

Dominic Fritz a declarat ca titlul de Capitala Europeana a Culturii este un titlu de onoare acordat de Comisia Europeana.

Acest titlu este in primul rand un titlu de onoare dat de Comisia Europeana… o recunoastere a potentialului unui oras si a faptului ca aceste orase care detin titlul de Capitala Culturala spun ceva despre Europa de azi, despre cultura europeana, despre valorile europene si, in acest sens, faptul ca Timisoara a fost ales, bineinteles ca inseamna ca putem sa aratam ca este un oras, o regiune, in care de sute de ani traim valori europene, de diversitate, de respect, de inovare si prin asta este o sansa, o oportunitate strategica, as spune, pentru Romania, de a ne plasa din nou pe harta Europei si de a schimba radical narativul despre Romania in strainatate. Deci, pentru mine miza este cu mult dincolo de cultura sau de anumite evenimente culturale. Miza, pana la urma, este una de tara si o miza de greutate”, a declarat Dominic Fritz.

Edilul a vorbit despre… 1000 de evenimente in programul cultural al acestui an, care ar trebui sa aduca un numar record de turisti la Timisoara. Dominic Fritz si-a asumat inclusiv expozitia Brancusi care, in fapt, va fi organizata de catre Consiliul Judetean Timis.

O sa fie, cred, peste 1000 de evenimente in total, de la dans contemporan, la expozitii, la teatru, la concerte. O sa fie cateva highlight-uri, adica cateva varfuri, care o sa atraga multi oameni. Si speranta noastra este ca odata atrasi de un varf, sa se uite si la anumite proiecte si evenimente mai mici. Acum incepem cu niste expozitii mari, Adina Pintilie, care a castigat Ursul de Aur la Berlin, care a avut pavilionul Romaniei la Bienala din Venetia, care aduce expozitia ei in Timisoara, si asta pentru cateva luni, sigur va atrage multa lume. In septembrie o sa lansam cea mai mare expozitie Brancusi din ultimii 50 de ani, in Romania. Si cred ca singura mare expozitie Brancusi dincolo de… nu stiu, Paris, si Bruxelles, si Londra. Sunt lucrari de la Pompidou (Paris), de la Londra, din Romania, acuma nu stiu exact daca si din New York, dar este o expozitie serioasa cu lucrari serioase, care cu siguranta va atrage oameni specific pentru asta. Asta avem pe partea de expozitii. Nu putem sa expunem doar arta si cultura Romaniei, ci de aceea conceptul este sa cuplam de foarte multe ori un artist, un muzician, un actor, un regizor local din Romania cu un partener din Europa. Deci avem trupe de teatru din Europa care vin si pun pe scena o piesa cu o trupa locala, la fel cu orchestre. Avem un eveniment mare tot in septembrie in care o sa fie peste 400 de muzicieni pe scena intr-una dintre cele mai mari opere de muzica, in care o sa vina o orchestra din din Germania. O sa vina Orchestre National de France, unde Cristi Macelaru, timisorean, este dirijorul. Va veni John Malkovich sa joace o piesa de teatru”, a precizat primarul Timisoarei.

Dominic Fritz spune ca isi doreste ca si romanii sa viziteze Timisoara in acest an, nu doar strainii.

Avem si nume mari, dar pentru mine miza nu este neaparat sa facem acum chestii pe care le poti face o data. Atragi nume mari si asta este. Miza este sa folosim aceste varfuri pentru a atrage lumea in Timisoara, apropo, nu doar din strainatate, ci si din Romania. Sper sa vina si romanii sa mai viziteze Timisoara si de acolo sa descopere nu doar orasul, ci sa descopere si rolul culturii in transformarea unei comunitati locale, pentru ca pana la urma asta este mesajul, ca cultura este un motor important pentru orice fel de dezvoltare. Fara cultura, fara sa avem posibilitati pentru cetateni sa-si exprime dorintele, nevoile, criticile prin arta, fara asta, cumva ramanem in urma ca societate si asta este dovada pe care o vom aduce cu acest titlu de Capitala Culturala”, a subliniat Dominic Fritz.

Primarul a mai afirmat ca se asteapta ca anul acesta sa soseasca la Timisoara pana la un milion de turisti.

E greu de cuantificat, ca unii, nu toti (turistii), o sa o sa ramana peste noapte. Eu zic intre jumatate de milion si un milion de turisti, e o cifra realista. Cea mai importanta cifra insa pentru mine este cati turisti vor fi in 2024 si in 2025, cati se vor intoarce. Adica cat reusim sa folosim acest titlu pentru o dinamica pozitiva pe termen lung, nu doar pentru Timisoara, ci si pentru Romania”, a spus edilul la Prima TV.

Dominic Fritz a mai precizat ca Primaria Timisoara s-a angajat sa aloce pentru partea de program cultural 20 milioane de euro, din care 5 milioane au fost deja cheltuiti in ultimii doi ani.

Strict pe partea de program cultural, Primaria, atunci cand a aplicat pentru acest titlu, a facut un angajament de 20 milioane de euro pe programul cultural. Cand am devenit eu primar, cam 5 milioane de euro au fost cheltuiti in ultimii ani si, deci, anul trecut si anul acesta noi din partea Primariei, bagam 15 milioane de euro doar in programul specific Capitalei. Deci asta e dincolo de cultura, pe care oricum o finantam prin Teatrul Maghiar, Teatrul German, Filarmonica, Casa de Cultura si cateva zeci de milioane de lei prin finantari nerambursabile prin care sustinem artistii independenti din oras si dincolo de asta de program cultural, avem si investitii in infrastructura culturala. Anul trecut am deschis un cinematograf care a stat in paragina de 30 de ani si anul acesta o sa deschidem inca 3 cinematografe. Lucram la un centru multicultural, lucram sa transformam un fost depozit de tramvaie intr-un centru de arta si tehnologie. Toate aceste investitii au o valoare de aproape 200 milioane de lei din care Guvernul Romaniei ne da cam 50 milioane de lei, deci cea mai mare parte este din bugetul local„, a sustinut Dominic Fritz.

Intrebat cum a colaborat cu ministrul Culturii, avand in vedere ca acesta este de la PSD, Dominic Fritz (USR) a explicat ca ministrul a inteles miza strategica pentru tara.

Eu cred ca domnul ministru a inteles miza strategica pentru tara. Acum si el a venit tarziu, a devenit tarziu ministru. Din pacate, din 2019 a existat o ordonanta de urgenta care a prevazut ca pentru pentru investitii, primaria sa primeasca un pic peste 100 milioane de lei, pentru program sa fie o mare suma de cred ca 70 milioane de lei toti banii astia. In primul rand, au mai fost taiati, apoi au ajuns foarte tarziu in decembrie, deci clar ca mi-as fi dorit ca unele pregatiri sa fi fost mai repede, mai devreme, in timp. Dar cu toata instabilitatea politica si asta este un rezultat, ca astfel de proiecte strategice sunt greu de urmarit peste ani. Chiar cred ca toate partidele si toti politicieni si intr-adevar a fost, nu trebuie sa ascund, au fost momente in care faptul ca Primaria este la USR, Consiliul Judetean este la PNL si Ministerul Culturii este PSD a fost si o provocare politica, dar pana la urma eu cred ca faptul ca suntem unde suntem acuma arata ca exista un consens transpartinic, ca acest proiect, dincolo de mize, politici locale, acest proiect are o importanta strategica pentru toata tara si de aceea merita toata sustinerea guvernului. Acum 2 saptamani si domnul presedinte a anuntat ca da inaltul patronaj pentru programul cultural si cred ca si asta este un semnal ca toate fortele politice, dincolo de diferentele pe care le avem in viata de zi cu zi, stau in spatele acestui proiect”, a mai adaugat Dominic Fritz.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. : revista floare albastra = blue : apararea simona halep us open _ accident involuntar_ zero precedent si post _ incredibil wimbledon 2023 ar putea integra fenomenul simona halep !* sub semnul ” Shakespeare in albastru_ ” pledoarie comments _ to juriul ” halep” londra !* _ 13h04’am_31i anuarie 2023: blue page _ the white house in old world :