Acuzații aberante. Circ mediatic făcut de AUR și USR – Forța Dreptei, aruncat în cârca PSD – PNL (P)

Un conflict spontan izbucnit aseară între membrii AUR și reprezentanții Alianței Dreapta Unită (USR – Forța Dreptei) a fost transformat de tandemul Nica – Fritz într-un adevărat circ mediatic, prin care aceștia încearcă să învinovățească PSD și PNL pentru conflictul iscat. Noaptea minții!

Chiar ieri, la momentul startului campaniei electorale, am făcut un apel la o campanie civilizată din partea tuturor competitorilor. Am susținut mereu că astfel de acțiuni nu sunt demne de un oraș de talia Timișoarei și am dezaprobat de fiecare dată conflictele, iar ceea ce s-a întâmplat aseară nu ne face cinste ca timișoreni. Totodată, nu face cinste nimănui nici atacul lui Alin Nica și al lui Dominic Fritz la adresa PSD, care nu a fost niciodată implicat în astfel de acțiuni specifice partidelor extremiste. Singurul scop al celor doi este de a ataca Partidul Social Democrat.

Ceea ce nu înțeleg reprezentanții celor implicați în scandalul de aseară este că timișorenii și timișenii dezavuează un astfel de comportament și că vor sancționa la vot circul, alegând investițiile și proiectele concrete. De asemenea, solicităm autorităților statului sancționarea celor două grupări care s-au încăierat golănește în plin centru al orașului, într-un loc simbolic pentru Timișoara.

Alfred Simonis,
Președinte PSD Timiș

Realizat de Ripensis Media Trust la comanda PSD Timiș. Cod de mandatar financiar: 21240002

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Exact domnule Simonis ,o înscenare ieftină în niciun caz spontană,nu știu cine pune botul la așa ceva dar poate deveni bumerang în Timișoara.

  2. Spune omul care a cerut sarbatoare nationala din nenorocirea altuia.

  3. Este o fotografie foarte frumoasă și foarte mare cu Simonis, urmată de un comentariu organizat și pertinent. Mai doriți ceva?

  4. Nu vi se pare ca fata bisnitarului Simonis e mai luminoasa dupa ce s-a „infipt” la carat „lumina pascala” ??? Debordeaza de puritate, da’ fiind psd-ist n-o sa-l tina mult…

  5. Si cum insinuarile unora sau altora fac parte din „razboiul politic”, redau o parte dintr-un alt articol :
    Considerăm că incidentul produs de AUR din noaptea de 9 spre 10 mai din Piața Unirii este o provocare și că, în Timișoara cel puțin, partidul lui George Simion execută ceea ce-i comandă PSDPNL. De altfel, candidatul AUR la Primăria Timișoara, Ilie Sârbu, este consilierul personal al viceprimarului PNL Cosmin Tabără, care candidează și pe lista PSD-PNL pentru Consiliul Local.
    În timp ce Dominic Fritz și Alin Nica erau reținuți în ambuscada provocată de AUR, liderii PSDPNL lipeau liniștiți afișe cu încălcarea legii: peste afișele lui Dominic Fritz și ale altor candidați și pe mai multe panouri decât permite legea.
    ……atacurile continue ale lui Nicolae Robu împotriva acestuia și chiar de îndemnuri la violență ce vin din tabăra Robu-Simonis via diverși simpatizanți.
    Deci, mister Simonis, nu te mai plange si nu juca teatru, ca nu impresionezi pe nimeni…astea-s jocurile !!!!!!

  6. Cât de repede trec anii si cât de jos poți să ajungi când nu ai nici o valoare inafară de a plăti niște slugii cum sunt Bulan giu de Timișoara a lui Chiosa, DeKakt a lui Ardelean, Dasu, Holster sau Agenda Martalugului !

  7. AUR asculta de PSD, asta se vede peste tot în țară doar ca astfel de acțiuni au avut efectul scontat iar acum Simonis încearcă să o dreagă.

  8. Du te …q de jgs și tot partidul vostru împreună cu PNL !! La voi altii mint mereu, voi nu mințiți niciodată !! De 30 de ani faceți numai jocuri politice !! J g uri !!

  9. Sigur ca da, tandemul Fritz-Nica va fi votat de timisoreni cu un vot masiv dupa aceste atacuri mizerabile ale ciorditorilor !