Dupa egalul, 0-0 pe teren propriu in fata nou promovatei FCM Targu Mures, patronul lui Poli, Marian Iancu a anuntat ca din vara politica clubului alb-violet se va schimba radical. Astfel, Iancu a anuntat ca nu va mai aduce jucatori la Poli, ci va incerca sa le impuna antrenorilor sa-i promoveze pe fotbalistii de la echipa a doua si de la centrul de copii si juniori.
„Este numai noroc ca suntem pe primul loc, iar din vara nu voi mai tine de noroc. La vara vor pleca 7-8 jucatori si vor veni 10-11 tineri din propria pepiniera. Atata putem si trebuie sa ne bucuram pentru ca norocul a tinut cu noi. Trebuie să ne incarcam pozitiv si sa trecem de acest episod. La vara se va impune cel mai valoros pentru ca asa trebuie. Nu este inca o diferenta clara in favoarea unei echipe sau a alteia. Imi doresc sa invinga cel mai bun, dar noi nu suntem aceia”, a declarat patronul lui Poli. Iancu s-a resemnat in privinta sanselor la titlu si spune ca la cum joaca Poli acum e greu de crezut ca va prinde chiar si un loc de Europa League.
„Daca nu vom lua titlul, voi restructura lotul si voi merge in cupele europene cu un lot tanar. La cum aratam, este greu sa prindem si cupele europene”, a conchis bossul BkP.