Administratia Fritz nu mai ridica sacii cu iarba si frunze pe care oamenii ii pun la margine de strada in Timisoara, dupa ce curata gradinile. Vor fi obligati in continuare sa-i duca singuri la centrele de colectare

TIMISOARA. Dupa ce in 2021, Timisoara ramanea cateva saptamani fara serviciu de strangere a deseurilor vegetale, pentru ca primarul Dominic Fritz nu a semnat contractul cu TransClean, istoria s-ar putea repeta anul acesta.

CITESTE SI: Podul de la Mihai Viteazul, un pericol urias, la 6 ani de cand expertii au aratat ca nu mai e sigur pentru circulatie, la Timisoara. Nu au voie sa treaca peste el doua autobuze sau camioane deodata pentru ca risca sa se prabuseasca

Practic, contractul existent, in baza căruia compania ridica iarba, frunzele si crengile pe care oamenii le aduna din gospodarii ori din fata caselor si blocurilor si le depoziteaza ordonat la marginea drumului, urmeaza sa expire in luna aprilie. Iar reprezentantii primariei nu vor sa mai prelungeasca intelegerea, dar si nici nu au lansat vreo licitatie pentru un nou contract care sa acopere acest serviciu.

Noi mai avem contract cu primaria inclusiv in luna aprilie, dupa care nu se mai prelungeste si nici nu s-a facut licitatie. Nu stiu cui se va da serviciul. Va ramane iarasi in aer si se va da la cine se va da si nu cred ca e chiar in regula.

In aprilie noi incheiem contractul, e al patrulea contract subsecvent. Din ceea ce am discutat si am intrebat, ni s-a spus ca nu se mai poate legal prelungi, nici cu atribuire directa, fiind contracte subsecvente, doar daca se face licitatie. Nu se va mai face licitatie pentru tipul asta de deseuri. Au primit si ei intrebari despre ce se va intampla”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Cristian Maghet, director Trans Clean.

Reprezentantul companiei spune ca primaria le-a transmis intotdeauna sa nu incurajeze oamenii sa scoata deseurile vegetale la strada, pentru a fi ridicate, ca sa-i determine sa le duca singuri sa le depuna la centrele de colectare ale Retim.

Cu toate acestea, Trans Clean continua sa colecteze deseurile, conform graficelor stabilite odata cu semnarea contractului cu primaria.

Pana acum ni se spunea ca oricine ne suna… sa nu incurajam oamenii sa scoata la strada ceea ce curata din gradini. Noi avem stabilite niste trasee de la inceputul contractului, pe zone, in nordul si sudul orasului, in fiecare zi. Noi trimitem masinile pe traseu si ce gasesc ridica. Avem obligatia sa ridicam. Tot ce ridicam facem compost”, a mai explicat pentru opiniatimisoarei.ro Cristian Maghet.

Reprezentantii Primariei Timisoara vor, in fapt, sa cheltuie cat mai putin spre deloc cu serviciul de ridicare a deseurilor vegetale. Iar aceasta chiar daca cetatenii responsabili ai orasului obisnuiesc, an de an, sa ingrijeasca spatiile verzi publice dintre blocuri si din fata caselor, ca sa nu-i napadeasca ambrozia. Si care acum vor fi nevoiti sa-si duca, pe benzina lor,  deseurile la punctele de colectare.  Administratia Fritz a gasit si un tap ispasitor pentru felul in care gestioneaza acest serviciu.

Gestionarea deseurilor în municipiul Timisoara respecta trasabilitatea impusa de Sistemul Integrat de Gestionare a Deseurilor. Acesta prevedea amenajarea centrelor de colectare prin aport voluntar, care vor prelua deseuri verzi de la populatie, astfel ca segmentul va fi acoperit.
Contractul semnat de Primaria Timisoara cu Transclean vizeaza deseurile vegetale abandonate pe domeniul public. In situatiile în care, în urma controalelor efectuate de consilieri de specialitate ai Primariei si de politisti locali, nu sunt identificate persoanele care au abandonat deseurile vegetale pe domeniul public, Transclean intervine pentru ridicarea acestora. Primaria Timisoara are obligatia, conform legislatiei, sa ridice deseurile abandonate pe domeniul public.
In ceea ce priveste deseurile vegetale de pe domeniul public, acestea sunt gestionate de operatorii în relatie contractuala cu Serviciul Spatii Verzi.
Totodata, deseurile vegetale adunate de pe terenurile proprii pot fi duse de catre cetateni la cele patru centre de colectare operate de Retim.
Pentru cetateni nu se va schimba nimic in ceea ce priveste deseurile verzi. Primaria va depune eforturi mari prin ridicarea deseurile abandonate prin Retim si prin preluarea la centrele de colectare. Toate masurile compenseaza faptul ca ADID de ani de zile nu asigura un flux separat pentru deseuri vegetale, respectiv o pubela pentru deseurile vegetale„, transmit pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii Primariei Timisoara.

Timisorenii gospodari nu inteleg de ce sunt pusi pe drumuri si la cheltuiala.

Este o bataie de joc. Vara, daca ploua, ajungem sa tundem iarba in curte si o data pe saptamana. In fiecare primavara si toamna curatam pomii, saptamanal curatam si spatiul verde din fata casei, vecinii fac la fel la blocurile din apropiere, ca asa e normal, si apoi ma pune primaria sa le urc toate in masina sa le duc la centrele de colectare. Pai, pentru ce mai platesc taxe si impozite? Pentru ce fac treaba in locul alora de la Spatii Verzi, sa nu ne manance serpii, sa nu creasca ambrozia pe care nu sunt in stare sa o starpeasca? Pai nu e nesimtire? Calitatea vietii imi scade de la an la an, iar taxele catre primarie imi cresc. Domnul Fritz care se da mare ecologist. Nu stie oare ca 500 de masini care duc sacii cu iarba si cu frunze la centrele de colectare din oras polueaza mai mult decat doua autospeciale ale unei firme care sa mearga sa adune de la oameni resturile vegetale?„, spune pentru opiniatimisoarei.ro o timisoreanca din cartierul Elisabetin.

Si eu, si vecinii mei, si cred ca toti timisorenii apreciau acest serviciu de strans iarba, si frunzele, si crengile. Eu nu mai conduc masina, copiii imi sunt in strainatate, n-are cine sa ma ajute sa duc resturile. Daca le dau foc, vin politistii locali si ma amendeaza. Dar e bine daca ingrijesc strada, curat pompii, ii stropesc primavara, tund iarba, totul pe banii mei. Cand s-a adunat mormanul de saci, au mai venit si l-au ridicat. Chiar nu am solutii, decat sa las totul in paragina, sa se faca rampa clandestina, mai vine unul arunca o saltea peste, niste covoare, si pana la urma o curata careva de la primarie. Doar ca vom sta niste saptamani cu mizeria in strada cand este amestecata. Sa mai puna naibii un abonament pentru vegetale si il platesc, numa sa le ia„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro un timisorean din cartierul Fratelia.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Uite aici e problema mare care ma tot pune pe ganduri sa nu votez usr , la partea asta de curatenie a orasului este sub orice nivel. Sincer eu nu il voi mai vita vreodata pe Robu , insa acesta facea curatenie si atat in rest interlopi si manevrele lui. Deci usr ul daca nu va face curatenie in oras si va fi ca si pana acuma , clar pe mine m-au pierdut.

    • Care curatenie cu Robu? Orasul asta e jegos – frunzele cazute toamna, raman pana a doua primavara de vreo 10-12 ani. Pe partea de salubrizare domeniu public, Fritz si Robu sunt repetenti.
      La fel stau lucrurile si cu cosurile de gunoi montate prin oras – nici Robu, dar nici Fritz (cel putin) in ultimii 8 ani, nu au realizat nimic.
      Bratner este contractata de PMT de 8 ani de zile (aproape) si platita fraudulos si grosolan cu milioane de euro anual – atat de Robu, cat si de Fritz (degeaba vor latra usr-istii ca Robu a semnat contractele, pentru ca ne aducem aminte anul trecut cum Fritz le-a prelungit, iar sumele le-au fost majorate). Angajatii Bratner, matura in 2024 asa cum o faceau ingrijitorii strazilor acum 50 ani – cu nuiele.
      Prin sistemul de salubrizare publica si horticultura, PMT a dat cele mai mari gauri la bugetul local in ultimii 12 ani.
      Cat despre vot, mai bine stai acasa si bei o bere, vezi un meci, orice – decat sa votezi astfel de personaje.

      • Asa stau toti si de aia ne dicteaza noua restul viata noastra in tzara asta, ca ei merg toti la vot si se stie deja ce voteaza.

      • Frunze căzute toamna???? Pai când cad frunzele la tine?
        Comentariu răutăcios, robu chiar a făcut curățenie fata de ipocritul Fritz.
        Fritz după alegeri o sa fuga din Timisoara ., pt ca o sa piardă și timișorenii o sa și manifeste supărarea .
        Ați uitat când Fritz v a ținut in frig?
        Singura șansa sa scăpăm de asta este sa votam cu Robu, dacă stai acasa o sa câștige aiuritul asta care nu știe pe ce lume trăiește.

        • Haideti sa fim seriosi, normal este sa iti faci curat si sa duci gunoiul iar cine doreste poate sa cumpere un tocator de crengi frunze…!
          Doar ca cetatenii prefera sa le adune in diferite locuri si nu cateva ci gramezi cat se poate.
          Mai ales ca pe langa deseurile vegetale se arunca la greu si alte deseuri precum: usi, geamuri, paturi, canapele, electronice … NERUSINAREA NU ARE LIMITE.
          Sa puna cat mai multe camere in zonele unde se aduna si sa vina cu amenzi usturatoare pana se invata romanul cum sta treaba !!!!

          • Si daca se face curatenie de primavara si de toamna si se arunca astfel de deseuri pana la urma este un serviciu pentru cetateni. Macar asta sa faca si Fritz pentru cele mai mari taxe locale din tara, nu festivaluri de minoritati mai mult sau mai putin frecventabile.

    • Prima data cand am vazut TM murdara ,a fost sub administratia Robu.Ai uitat ca au fost luni in care TM nu a avut firma de curatenie?

      • Domnule Fritz,in campania electorala eram angajat la o sala de jocuri in zona Dâmbovița ,pe strada Lacului . Va mai amintiți ce spuneați despre TIMISOARA CURATA ,despre deșeurile vegetale ,cele abandonate pe străzi sau despre tomberoanele care sunt puse pe trotuar care : IMPUT STRAZILE ???

      • Bai maimuță opărită, pe timpul când Timișoara nu a avut nici o firmă de curățenie orașul nu a fost atât de mizerabil ca astăzi când sunt PATRU FIRME care sunt platite din banii timișorenilor!
        …rai al dreq de pocnitoare!!

        • Ce dracu nu,ti schimbi limbajul? Nu reușești, de peste 10 ani, decât expresii de genul: maimuta opărite, balega verde de gasca, sugacii neomarxisti și încă câteva de care mi- e jena mie. Ești un om îmbătrânit in rele. Se pare ca asa iti reprimi frustrările vieții, inloc sa-ti plimbi nepoții/strănepoții.

    • În primul rand plătim gunoiul, iar ei pot face compost din care fac bani. Înainte vreme se ardeau crengile și iarba uscata. O sa o ardem și acuma. Pam pam

      • Dacă ma votați pe mine primar, o sa va dau voie sa ardeți crengile și iarba și o sa reduc tariful apei la Aquatim, ca luna asta ne-a venit factura dubla ca cică au băgat apa meteorica. Eu nu-mi aduc aminte sa fi plouat asa de mult în ultima vreme.

  2. In fiecare an anuntati ca nu se mai ridica deseurile vegetale iar mie mi se ridica saptamanal din fata casei sacul cu resturi de gazon, crengi, etc. Vine campania dar Nica & Robu tot pierzatori vor fi 🙂

    • Nu, nu ridică nimeni deseurile vegetale. E plina zona noastra de returi din gradini, acolo le bate sfantul. Cine sa care cu masina personala crengi si frunze?

  3. Administratia asta nu prea mai are chef de curatenie , pacat ca nu vom avea alternativa pentru alta administratie …….Robu cam bate campii , nu vine cu nimic concret , doar amagiri cu pierdearea alegerilor de acum 4 ani

  4. Transclean nu colecteaza nimic, de o luna nu au venit in Ciarda Rosie. Banuiesc ca până în aprilie totusi contractul e valabil, banii i-au primit, dar munca nu o fac. O mizerie tipică.

    • Bulica, nu intelegi ca Transclean NU trebuie sa iti ridice tie crengile, ci doar rampele cu abandonatele. Deci daca declari abandonat mormanu de crengi, atuncea vine Transclean. Altfel, nu ii lasa Fritzi sa vie sa-ti ia iarba, ca sa nu-i plateasca. E simplu

      • In Ronat s-au ridicat deșeurile vegetale.
        De 2 ani , periodic.

      • Ce sa inteleaga?Tu nu vezi ca si acum se impart pliante ,pt selectarea gunoiului.Le este greu si gunoiul sa_l selecteze,nesimtire mare

        • In tarile civilizate, unde se pare ca nu ai ajuns, asa se procedează. Daca nu te duce capul de ce se face asa, eu nu- mi pierd vremea sa- ti explic. Citește pliantele! Poate asa înțelegi, deși am indoieli.

  5. Recomand cu incredere debarasarea deseurilor vegetale pe strada Eneas, in poarta deutshland-ezului de serviciu!

  6. Gunoierul de Fritz vrea sa dea serviciul Retimului. Ca sa i se intoarca ceva bani de acolo…. E clasica. Smen. Retimul, niste cacanari

    • Cu „dichis” îți spun, că în Ronat se ridică periodic deșeurile vegetale.
      De niste ani

  7. Sa ducem iarba pe Eneas, la palatul lui Fritz de 300.000 de euro. Bani din spagi

  8. USR ciumă-n Timișoara e! Timișorenii au ce au votat! Mizerie, poluare, pancarde în culorile curcubeului, copaci netoaletați și uscați care stau să cadă la o adiere mai serioasă de vânt… Tot tacâmul!

  9. Au renuntat la curatenia de primavara toamna ca nu aveau ce fura din afacerea aia. lafel si cu crengile. nu le pica nimic. cele mai rentabile sunt studiile de prefezabilitate acolo e profit pur. sa va fie invatatura de minte sa mai votati iezuiti.

  10. Sa declaram si noi ca nu mai platim taxe si impozite. statu iti fura 80% din munca si nu vezi inapoi mai nimic. in 34 de ani nu au fost in stare sa scoata tirurile din oras, sa faca un pod, un spital, un liceu …doar sa fure si sa distruga stiu. Mai bine sa ne ocupe rusii decat sa-i mai vad pe hotii astia. scapam si de lgbt, emigranti, omg…

  11. Nu are rost sa ne mai batem capul cu aceasta administratie acum cand mai sunt 3 luni pana la alegeri. Important este sa ne amintim cand suntem in cabina de vot toate cele intamplate in acesti ani, incepand de la restrictiile din pandemie, statul in frig, lucrari intarziate numai si numai din vina primarului care tinea neaparat sa isi puna amprenta asupra proiectelor pentru ca acestea sa se supun viziunii maestrului asupra orasului,prierderile financiare rezultate, ingustarea benzilor de circulatie, festivalurile pentru minoritati, studii peste studii de prefezabilitate si fezabilitate, renuntarea la unda verde pe Rebreanu, cele mai mari taxe locale din tara, cresterea numarului de angajati din primarie contrar cu declaratiile din campanie, cheltuieli iresponsabile si cate si mai cate. Pentru toate acestea ii vom multumi la vot actualei administratii.

  12. De ce ar trebui pe bani publici sa se transporte resturile vegetale din spatii private, platind aceeasi taxa de salubrizare ca si cei care nu produc astfel de deseuri?

  13. Fritz !!! Tot tu le vei ridica,impreuna cu oamenii tai! Tu chiar ai tupeu si incerci multe,dar stii ca nu va merge astfel de idei deplasate. Dovada clara cu brazii…..plin de brazi au fost colectati,si nu dusi de oameni. Fritz,imi pare rau de tine,dar sincer ti-ai asigurat plecarea din primarie anul asta! Daca erai mai destept,mai avei o sansa macar. Nu mai e mult….

  14. Deci cumva treaba sta asa: Transclean vin si aduna vegetalele daca is anuntati ca ar exista „rampa clandestina de vegetale pe strada X”. Primaria ii plateste in functie de cate „rampe” aduna. Primaria nu vrea sa -i plateasca, evident ca pune prostu platitor de impozite sa-si duca singur vegetalele la punctele de colectare, pe benzina lui, pe aglomeratie, da-i si lupta, crestem poluarea in trafic, ca deh, ne dam rotunzi ecologisti, protectori de mediu (mamaaa, ce gogorita userista). Prostu contribuabil, daca nu pune botu la politica fritzista, scoate sacii cu iarba in fata casei/blocului (ca na, face si curatenie prin gradinuta din jurul blocului pe banii lui, pe timpul lui, ca asa e el prost cum il vrea fritz). Daca il prind boacterii locali, ii ard o amenda de nu se vede pt abandonarea sacilor cu iarba si frunze pe domeniul public (asa ne educa USR-u, cu sula-n coasta). Misto de tot strategia lui fritz, ne ia si banu de taxe si impozite, ne pune sa curatam si in locu loozerilor de la horticultura, ne ia si banii de amenzi, ne mana si la punctele de colectare pt care oricum ii plateste pe aia de la Retim sa le gestioneze. Bingoo, Dominic, lua-te-ar dracu de nemernic ce esti! Au dreptate oamenii, ne stoarce de bani, ne sfideaza si ne umfla impozitele, ca asa e in era progresista la TM

  15. pentru toti „robulienii” de serviciu; astazi au fost ridicate din ronat 3 mc de crengi, aduse in strada de locatari….

  16. Vin alegerileee în curând… TIC TAC… TIC TAC…

  17. Nu ridicam gunoiul dar administratiile de proprietari sunt obligati prin lege sa toaleteze in jurul blocului , frumos! Nu toti oamenii isi permit o masina sa duca pana in punctele de colectare sacii de crengi si frunze, si nici in spinare nu le pot duce . (ex: tatal meu are dubla hernie de disc si cu toate acestea face zilnic cate ceva la bloc , din pasiune si complet gratuit, asta dupa ce mai si munceste 10 – 12 ore pe zi ) .
    Asa ca DA, primaria ar trebui sa ajute periodic si sa incurajeze oamenii sa aiba grija in continuare de spatiul verde din jurul blocurilor, caci credeti-ma o fac gratis oamenii astia , chiar de drag, o mana de ajutor de la primarie n-ar strica daca tot se dau amenzi cu nemiluita DACA nu se face toaletarea.
    In zona mea , in 27 februarie, un numar considerabil de barbati au iesit afara de la fiecare bloc si au toaletat spatiile verzi, se ajutau reciproc, a fost o imagine frumoasa de colaborare reciproca a co-locatarilor. Asa ca dl Fritzuc , sa ajute comunitatea in acest sens, nu sa puna bete in roata !!!
    Comunitatea vrea sa puna osul la treaba, dar mintile luminate se cocolosesc in scaune de piele in birourile lor comode !

  18. Pai cum , ca banii pt gunoaie au mers la moldoveanca xD

  19. Astia zici ca-s plecati cu capul. As vre sa vad cum cei de la ADID, sau cei raspunzatori din primarie cu curatenia orasului, isi baga sacii cu frunzis si legaturile de crengi taiate de prin curti intr-un Logan sau Polo si le duc la centrul de colectare. Dar de, ei stau la bloc si atunci ce sa adune, florile din vaza?….

  20. O alta stire de rahat, facuta doar sa inflameze, sa dezbine radical, nu sa vina cu o soluție. Imi aduc aminte cum pe vremea lui Robu, care a lăsat municipiul Timisoara fara nici un contract de curatenie stradala si am fost nevoit sa plătesc 130 de ron la caseria retim ca duc resturile vegetale la un punct de colectare. Deci daca vrei sa fii civilizat, exista soluții. Nu poti duce tu saci, vb cu un vecin. Ca este gratis. Dar nu este normal sa toata lumea pentru returile tale vegetale.

    • Spurene-i li Ion,Ana,Gheorge ,Laczi sau Gertude,care au trecut de 65/70 de ani si au o pensie lunara de 1300-1400.
      Sunt cetateni ai acestei tari care au muncit o viata-n traga ,care si-au facut o casuta unde sa stea linistiti la batranete ,iar acum dobitoci ca tine il trimite cu sacul la 5km la container

  21. Eu v-am avertizat acum patru ani Fritz a fost trimis de jesuiti in timisoara cu un scop clar: sa ne umple de negrii, pakistanezi si elgebetei. A reusit. pentru ca romanii sunt prosti, lasi si tradatori. a fost pus la punct tot sistemu. in toate posturile cheie din politie, guvern, au fost pusi tradatori. legile au trecut. ong urile is pe pozitii. numaru de migranti va exploda dupa alegeri. si astia is doar primul val. doar barbati tineri. fiecare va avea dreptu sa si aduca familia 10-20 de persoane.

    • adevaru e ca ne-am asteptat sa fie mai greu. dar nu am intampinat nicio opozitie nici macar in germania. europenii sunt mult mai prosti decat am crezut initial.

  22. Dati-le foc in gradini, in mijlocul strazii, peste tot, se lauda usr-istii ca vor o tara ca afara dar orasul niciodata nu a fost mai JEGOS cum este sub administratia dansilor.

  23. Eu am o întrebare, care am mai adresată pe acest site, ,,DRAGĂ” Primăria Timișoara CE FACEM NOI CETĂȚENII CU TONELE DE FRUNZE ȘI MIZERILE STRÂNSE DE PE SPAȚIUL VOSTRU; ADICĂ PUBLIC, SUNT STRĂZI ÎNTREGI ȘI INTRARE LA PARC PE CARE NU BINEVOIȚI SĂ LE CURĂȚAȚI NICIODATĂ, NOI CUMPĂRĂM SACII ȘI NOI FACEM CURAT DE ANI DE ZILE, ex. str. garofiței, str. Mistral etc. VREAU UN RĂSPUNS DACĂ SE POATE VREODATĂ ÎN VIAȚA ASTA, să l primim!!!!!!!!!!!!!!!!!! AR TREBUI să ne cumpărăm camioane să vă cărăm vouă ce adunăm în locul vostru DE PE SPAȚIUL PUBLIC????????????????????

  24. Eu am o întrebare, pe care am mai adresat o pe acest site, ,,DRAGĂ” Primăria Timișoara CE FACEM NOI CETĂȚENII CU TONELE DE FRUNZE ȘI MIZERILE STRÂNSE DE PE SPAȚIUL VOSTRU; ADICĂ PUBLIC, SUNT STRĂZI ÎNTREGI ȘI INTRARE LA PARC PE CARE NU BINEVOIȚI SĂ LE CURĂȚAȚI NICIODATĂ, NOI CUMPĂRĂM SACII ȘI NOI FACEM CURAT DE ANI DE ZILE, ex. str. garofiței, str. Mistral etc. VREAU UN RĂSPUNS DACĂ SE POATE VREODATĂ ÎN VIAȚA ASTA, să l primim!!!!!!!!!!!!!!!!!! AR TREBUI să ne cumpărăm camioane să vă cărăm vouă ce adunăm în locul vostru DE PE SPAȚIUL PUBLIC????????????????????

    • Am înțeles ca ai o întrebare, dar de ce o postezi de doua ori? Nu știi sa numeri? Categoria 57% nu iau nota 5 la mate!

      • Scrie măcar prenumele, faptul că nu îți asumi ce postezi spune multe despre tine……. așa ești și la servici? Dacă ești un șefuleț precis nu ești în stare să ți asumi nimic!!!
        P.S. Când apeleți la tehnică se mai întâmplă și accidente (referitor la postarea dublă), nu cred că e un motiv să faci pe cineva incapabil, dar probabil cineva s a văzut în oglindă.

        • Bănuiesc că nu te deranjează că am repetat mai sus…….fi mai înțelegător și va fi mai bine și pt tine…..

  25. Ba sunteti tampiti? Scrieti articole doar sa va aflati in treaba?
    Chiar ieri mi-au ridicat sacii de iarba si frunze, se intampla o data la doua saptamani, intradevar, dar SE RIDICA!!! Nu mai prostiti oamenii creduli…
    Mereu s-au ridicat sacii, crengile, iarba, tot…

  26. O mare rusine administratia Frirz / Lascau!
    Progresistii verzi nu stiu ca resturile vegetale sunt in cartierele unde exista ;gradini.pomi,gazon,garduri vii. In toata perioada de vegetatie datorita intretinerii (si mai ales dupa ploaie) este nevoie de intretinere ;tuns iarba,intretinute gardurile vii si scos buruienile din gradini.
    Intreb si eu pe aceste minti luminate din Primarie:
    Ce face majoritatea populatiei care nu au MASINA si care au o anumita varsta ?!
    De ce nu se pune o taxa ( ca tot exceleaza Timisoara prin taxe si impoxite marite ) de cativa lei in plus la factura de RETIM si sa se relia colectarea saptamanala a resturilor vegetale.
    Fritz e neamt si per ca nu vrea sa transforme Timisoara in cloaca de mizerie cum a facut frantuzoica de Clotid (USR) cu Sectorul 1 din Bucuresti.

  27. Deseurile verzi nu se strang tot de aceeasi firma care strange deseurile casnice.

  28. Da, e super ca ridica sacii cu frunz, iarba etc în continuare, cum zice dl. de mai sus, dar CINE STRANGE FRUNZELE ȘI RESTUL DE PE DOMENIUL PUBLIC, ca de ani de zile tot noi cei de la casele de lângă locația AQUATIM și spațiile verzi publice, strângem de ani și ani aici e problema……… ȘI CEA MAI TARE CHESTIE E CĂ POLIȚIȘTII LOCALI AU VRUT SĂ NE AMENDEZE CĂ AM PUS !@ SACI CU FRUNZE PE DOMENIUL PUBLIC DUPĂ CE NOI PERSOANE FIZICE AM STRÂNS FRUNZELE ȘI AM CUMPĂRAT SACII, aici cum facem??????????????LOCAȚIA AQUATIM CARE ESTE ÎMPREJMUITĂ DE $ STRĂZI; IAR NOI care avem casele pe aceste străzi le facem curat că altfel vin frunzele și mizeria la noi la gard și se bagă și în curte când bate vântul ȘI UITE AȘA DE ANI DE ZILE………. ȘI IACĂ TĂ ADRESA PE CARE O TOT SCRIU TOT TIMPUL Timişoara, str. Frederic Mistral nr. 1
    (intrare de pe str. Intrarea Carului)!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Faceti si voi un lucruy bun dar doar partial si acum mai si strigati, frumos ce sa zic.
      Doar ca nu curatati de placere ci de nevoie ca le bate vantul la voi in ograda, deci fix …

  29. Eu nu stiu ce viseaza unii, la mine pe strada saptamanal se iau sacii cu frunze si legaturile de crengi. Oricum este suficient sa faci sesizare pe site la primarie, si tot ce tine de curatenie se rezolva in maxim 24 de ore. Doar sa vrei

  30. Nici nu mai vrem sa ridice sacii. Vin alegerile si ii vom trimite si noi, prin vot, USR-ul LA GUNOI !!! Si-au batut joc destul in 4 ani de Timisoara !!!

  31. Cum de nu a apărut sexomarxistul de servicie care ne spune cum face și drege Dominic în orașul păstorit de USR?

  32. Nu mai tot zbierati!
    Asa-i in toata Europa civilizata!
    Nu iti face curatenie Primaria in gradina ta!
    Fiecare isi recicleaza propriile deseuri, fie ele si vegetale !

  33. Măi oameni buni, acest site după părerea mea este disponibil pt noi, pentru a trage niște semnale negative la adresa Primăriei, iar noi (românașii) ne facem observații și ne jicnim unul pe altul. CUM SĂ AVEM PRETENȚII DE LA PRIMAR să își facă treaba dar și de la restul din ADMINISTRAȚIA LOCALĂ, dacă noi ne atacăm fără nici un motiv. Dacă nu avem motiv văd că ne inventăm unul, dl. de mai sus cu comentariul de 2 bani, dvs. nu aveți nimic de semnalat Primăriei Timișoara, atunci lăsați spațiul liber celor care au de zis câte ceva. De comentatori rău intenționați e plină România. Vreau să aud un comentariu constructiv sau să ne dați o soluție la ce s-a postat, dacă aveți, că la matematică vă cred că sunteți foarte bun.

  34. HI, Hi, aștia suntem, râde ciob de oală spartă întotdeauna. Dar să mă plâng și eu, la mine în cartier trebuie să mă rog de dna administrator de bloc să și facă datoria, dânsa are 90 de ani și fiica dânsei conduce de fapt, iar aceasta nu își asumă nimic. Voiam să întreb cum pot lua bani de la administrator dacă tai gardul viu (care este f lung), sap spațiul verde, strâng frunze, etc etc.
    CA UN COMENTARIU PT DL. CU ,,REPETATUL” de mai sus, SUNT MULTE PERSOANE CARE SCRIU ȘI REPETĂ COMENTARIUL POSTAT!!!!!! sau dânsul a vrut să i facă o dedicație d-nei, de 01 Martie! HI HI HI

  35. Lasam sacii in strada pana la Craciun!