Administratia Robu abia numara palatele cu turnulete din Timisoara. Cate a descoperit in 5 luni?

TIMISOARA. A trecut aproape jumatate de an de cand primarul Nicolae Robu le-a cerut subalternilor sai sa ia la puricat toate cladirile cu turnulete din oras. Cate au descoperit reprezentantii Directiei de Urbanism? Doar 7!

Motivul? Reprezentantii Primariei Timisoara nu se omoara cu munca, asa ca angajatii Directiei de Urbanism au primit avertisment verbal de la intaiul gospodar al orasului si risca si o sanctiune!

„Am cerut de la Directia Urbanism sa imi fac o informare cu situatia la zi cu activitatile de aducere in legalitate a cladirilor din oras care la privire sunt suspecte ca au fost facute fara autorizatie. Sunt nemultumit de ritmul in care Directia de Urbanism lucreaza, am avut o discutie in care le-am atras atentia. Nu stiu cati lucreaza acolo, eu am dat sarcina directorului Ciurariu (n.r. Sorin Ciurariu, seful Directiei de Urbanism), e problema lui, le-am dat un avertisment”, ne-a declarat Robu.

Edilul-sef a prezentat si o lista a cladirilor descoperite de inspectorii de la Urbanism. Majoritatea sunt case cu turnulete, ridicate fara autorizatie.

Potrivit primarului Nicolae Robu, proprietarul imobilului de pe strada Demetriade nr. 10 nu are autorizatie de constructie. A primit 4 notificari, iar primarul e revoltat foc ca inspectorii municipalitatii n-au facut mai mult.

„Ce ma nemultumeste este ca sunt 4 notificari transmise din vara trecuta, fara nicio reactie din partea proprietarilor. Regula era o notificare cu un termen, dupa care initierea procesului judiciar. Numai in instanta se pot rezolva astfel de probleme, sa fie clar! Dar eu sunt ferm cand spun ca nimeni nu poate sa-si faca de cap. Fiti siguri ca voi reactiona ca atare”, a explicat edilul-sef.

Nici la cladirea de pe strada Frigului nr. 11 nu exista autorizatie de constructie. Sau cel putin angajatii primariei nu au gasit-o in arhive. Au notificat de doua ori proprietarul, dar acesta nu s-a prezentat la primarie. La fel si pe strada Matasarilor, la numarul 1 – 4 notificari, la numarul 31 – 2 notificari, pe strada Samuil Micu la numarul 15 – 3 notificari, pe strada Lorena nr. 27 si Lorena 44 – cat 2 notificari.

„Acestea sunt cele la care trebuie sa incepem procesele, cam asa sunt, cu turnulete. La Directia de Urbanism continua activitatea, dupa 2 ani si jumatate de lucru cu mine ei si acum au viteza melcului. Se merge pe strada, se vede ce este suspect, se verifica in primarie. Cred ca dupa o notificare se poate actiona in instanta. Cei de la Urbanism nu au transmis situatia la Juridic, au lucrat vreo jumatate de an”, a conchis Nicolae Robu. Potrivit edilului, in cele 5 luni de cand controleaza cladirile din oras, au reusit sa verifice doar… 15.

Primarul sustine ca i-a avertizat verbal pe cei de la Directia de Urbanism si ca urmeaza sa fie trimisi la Comisia de Disciplina daca nu-si fac treaba.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.