ADR Vest aduce 3 milioane de euro de la Uniunea Europeana pentru Regiunea de Vest, in calitate de Organism Intermediar pentru POS

TIMISOARA. Firmele din judetul Timis, Caras-Severin, Arad sau Hunedoara care vor sa obtina fonduri europene vor scapa de acum inainte de drumurile facute la Bucuresti, la Ministerul Economiei. Reprezentantii ADR Vest au semnat primele contracte finantate in calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice”.

Joi, reprezentantii ADR Vest au semnat in aceasta calitate primele 16 contracte de finantare pentru intreprinderile mici si mijlocii din cadrul Axei Prioritare 1 „Un sistem de productie inovativ si eco-eficient” a POS. Valoarea acestora este de aproape 6 milioane de euro, din care cam 3 milioane reprezinta finantare nerambursabila, bani pe care firmele din Timis nu trebuie sa-i inapoieze.

„Semnam contractele pentru aproape 3 milioane de euro. Speram ca acest drum sa fie unul de succes. Acum, toata relatia de colaborare se va face doar cu noi, la nivel local, nu vor mai trebui facute drumuri la Bucuresti. Noi avem sedii in toate orasele mari, daca aveti probleme, vin colegii nostri si va ajuta”, le-a explicat Sorin Maxim, directorul ADR Vest, beneficiarilor proiectelor contractate.

Cu banii de la Uniunea Europeana, dupa aproximativ un an de la semnarea contractelor, firmele beneficiare vor putea achizitiona echipamente de ultima generatie si fel de fel de utilaje necesare pentru cresterea productivitatii.

Ce calitate a dobandit practic Agentia de Dezvoltare Regionala Vest? Ne explica tot directorul agentiei.

„S-au transferat competentele de la Ministerul Economiei prin desfiintarea organismelor intermediare care erau in subordinea ministerului si transferarea lor la cele sapte agentii, fara cea de la Bucuresti. Practic, s-a dorit o deblocare a programului Inter Regio, care in primul rand era mai bine de un an blocat, si o fluidizare a procesului de implementare pentru ca nu erau platite restante de mai bine de un an si erau 1.700 de proiecte care erau depozitate fara a fi atinse. Le-am preluat, le-am reevaluat si acum am semnat contractele. Incepem implementarea, din fericire, deja la 6 din ele s-au facut platile”, a completat Sorin Maxim.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.