Aeroportul Timisoara despre retragerea unor zboruri Ryanair: cursele nu erau rentabile

TIMISOARA. Administratia Aeroportului Timisoara a luat act de decizia companiei aeriene Ryanair de a retrage, din 26.03.2018, mai multe curse operate de la si spre Timisoara. Mentionam ca aceasta decizie este una strict comerciala, determinata de nerentabilitatea acestor curse cu un grad redus de incarcare si/sau de tarifele mici de calatorie practicate.

Regretam ca regiunea de vest a Romaniei nu a reusit sa fie suficient de atractiva pentru potentialii turisti straini, iar destinatii precum Berlin sau Dusseldorf de exemplu, sa nu fie destinatii de interes pentru locuitorii din Banat. Administratia aeroportului a pus la dispozitia operatorului aerian o infrastructura la cele mai bune standarde si tarife de operare stimulative, insa, nu aeroportul este cel care are rolul de a atrage turisti, ci o oferta atractiva din punct de vedere al turismului si o agenda culturala si sportiva de buna calitate in regiunea deservita de aeroportul Timisoara.

Pentru Aeroportul Timisoara este o pierdere faptul ca doua destinatii nu se vor mai regasi in programul de vara, respectiv Dusselodorf si Berlin, insa aceste curse nu au reusit sa asigure un ”grad de incarcare” in avion mai mare de 70%. Toate companiile aeriene functioneaza dupa principiile economiei de piata, respectiv eficienta si profitabilitate.

Destinatiile Londra, Frankfurt si Bruxelles la care compania Ryanair va renunta din 26.03.2018, sunt operate si de alte companii aeriene (Londra si Bruxelles de compania Wizzair, Frankfurt Hahn de Wizzair si Frankfurt am Main – Lufthansa), astfel incat pasagerii vor putea calatori in continuare spre aceste destinatii.

Destinatiile Bucuresti si Milano-Bergamo vor fi in continuare operate si de compania aeriana Ryanair (in paralel cu compania Tarom pentru Bucuresti, si Wizazair – pentru Milano-Bergamo). Este de interes faptul ca Aeroportul Bergamo este un nod aerian pentru Ryanair si in consecinta pe ruta Timisoara-Bergamo pasagerii pot sa se transfere pe zeci de destinatii operate tot de Ryanair in Europa si nu numai.

Aeroportul Timisoara indeplineste cele mai bune standarde din punct de vedere operational si al sigurantei, dar acest lucru nu este suficient pentru companiile aeriene ca anumite rute sa fie profitabile. Dorim sa ii asiguram pe pasageri ca purtam constant discutii cu operatori aerieni pentru a identifica rute aeriene eficiente din Timisoara, asa cum am facut de altfel si cu Ryanair (care in septembrie 2016 a deschis prima baza din Romania la Timisoara), dar, consideram ca este necesara o implicare mai sustinuta a operatorilor de turism locali, a institutiilor publice locale, a operatorilor de evenimente culturale, sportive si muzicale, pentru a face atractiva regiunea Banat si in consecinta sa fie disponibile mai multe zboruri, spre destinatii cat mai diferite si mai multi pasageri.

“Inchiderea bazei este o cosencință a performanței comerciale slabe într-o perioadă când aeronavele noastre sunt solicitate pe alte aeroporturi europene. Vom continua să avem o relație bună cu echipa managerială a Aeroportului Timișoara și, în viitor, în funcție de condițiile pieței, am putea reveni.”, au transmis reprezentantii Ryanair.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cer demisia lu Idolu! Nu e posibil ca BlueAir si Ryanair sa se retraga de pe aeroportul din Timisoara, precum si Wizzair sa anuleze din zboruri, IN ACELASI TIMP, si sa nu fie vina conducerii sau a unor practici a conducerii aeroportului!
    Sa vecem daca mai e fezabil targetul dl-ui Idolu, de 2 miloane de oameni anul acesta! Demisia si sa o luam de la capat!

  2. Cer si eu demisia d-ului Idolu. Si-a dovedit limitele manageriale!

  3. Cum va explicati atunci ca Oradea a ramas operationala si se poate zbura cu Ryanair in continuare pe multe rute. In curind o sa fim nevoiti sa ne deplasam pina la Oradea pt a putea zbura in Europa.

  4. @victor, Oradea nu are un idol la conducere…. Nu e nevoie sa spun mai mult.