After-school cu probleme in scolile din Timisoara. Parintii au initiat o petitie on-line. Ce vor?

TIMISOARA. In actualul an scolar, un adevarat cutremur s-a abatut asupra sistemului after-school in unitatile de invatamant din judetul Timis. Chiar daca normele de organizare a programului ‘Scoala dupa scoala’  au fost stabilite inca din 2011, printr-un ordin al Ministerului Educatiei, ele au fost aplicate diferit in fiecare unitate de invatamant, ajungandu-se la nemultumiri din partea parintilor, dar si a unor dascali. In urma sesizarii acestora, Inspectoratul Scolar a luat masuri. Nici acestea nu sunt insa pe placul tuturor.

Conform Ordinul 5349 din 7 septembrie 2011, „programul SDS se deruleaza pe grupe de elevi (maximum 12 elevi), constituite dupa optiunile si nevoile identificate. Activitatile sunt proiectate, organizate si sustinute de cadrele didactice din invatamantul primar si secundar, consilieri, profesori de sprijin, bibliotecari, logopezi, laboranti, pedagogi, antrenori, mediatori scolari, voluntari din scoala, din institutii si organizatii partenere abilitate „.

In realitate, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, invatatoarele sunt cele care asigura desfasurarea orelor de after – school pentru ciclul primar, program in care sunt inscrisi aproape toti copii dintr-o clasa, asadar mult mai multi decat prevede ordinul ministerului. In plus, unii parinti sustin ca invatatoarele conditioneaza inscrierea copiilor la clasa pregatitoare sau in calsa intai de participarea la after-school.

„Am vrut sa-mi inscriu fetita la o anumita doamna invatatoare, pentru ca am auzit ca era foarte bine cotata, elevii ei au rezultate foarte bune. Alti parinti de la scoala, pe care-i cunoasteam, mi-au atras atentia ca doamna respectiva nu accepta decat copiii care sunt inscrisi la ea la after-school. La noi nu era cazul, eu pot sa stau cu copilul acasa, nu am vazut rostul sa-l las la after-school. Asa ca n-am mai inscris-o la clasa respectiva … Nu mi s-a parut corect, dar ce puteam face?”,  isi povesteste patania mama unei eleve din Timisoara.

Pe de alta parte, parintilor li se pare normal ca elevii sa-si pregateasca temele cu invatatoarea care le preda la clasa.

“Parintii considera ca nu este firesc sa se imparta clasele in grupe de cate 12 copii in conditiile in care, spre exemplu, exista clase cu 35 de elevi multe cu  peste 20. Pe ce criterii se va face impartirea? Alfabetic? Dupa preferintele cadrelor didactice? Dupa preferintele parintilor? Fiecare cadru didactic isi are stilul sau de lucru cu elevii si in mod cert se va ajunge la neintelegeri. Daca elevii si cadrele didactice pot sa-si desfasoare cele 4 ore normale in formatie de 35, de ce in Programul Scoala dupa Scoala trebuie aplicat formatul de maxim 12? Cu atat mai mult cu cat din cele 4 ore de after school una va fi alocata servirii mesei, una de destindere si doua de rezolvare a temelor, adica doar doua ore vor sta in banci “, se arata intr-un memoriu trimis de un grup de parinti din Timisoara ministrului Educatiei.

Parintii au lansat chiar si o petite on-line.

In Timisoara se pare ca acest drept – de a participa la programul Scoala dupa scoala –  se vrea sa fie revocat chiar de Inspectoratul Scolar Timis din motive care chiar nu tin de logica bunului simt, ci doar de a proteja anumiti dascali care au vazut din acest program un mijloc de santaj a propriilor elevi. In loc ca dascalul respectiv sa fie demis, masura de musamalizare a fost sa se interzica in scoli programul „scoala dupa scoala” incalcand prin aceasta insasi metodologia de aplicare a programului aprobat de Minister. Tot ceea ce cer este ca dreptul copiilor nostrii de a efectua activitati in cadrul scolii de care apartin prin programul „Scoala dupa Scoala” sa nu fie incalcat„, se arata in petitie.

Printre nemultumirile parintilor se numara faptul ca, desi copiilor nu li se asigura cele mai bune conditii in scoli, atunci cand vine vorba de facilitati absolut necesare, nu se tine cont si de parerea lor.

Pentru niste cazuri izolate e absurd sa distrugi un intreg sistem care chiar functioneaza ….” e de parere o mamica.

„Era un lucru bun si acum, din cauza vesnicilor nemultumiri ale unor parinti si a invidiei altor dascali se distruge. Vom fi obligati de sistem sa ne luam copiii si sa-i ducem la un after school privat, unde sa platim sume de doua ori mai mari si unde nu conteaza cati copii sunt. Doamnele invatatoare nu vor fi interesate sa organizeze after school, atata vreme cat va lipsi motivarea”,  adauga o alta.

„E usor sa vii si sa pui reguli de organizare cand tu inspectorat le oferi copiilor: clase cu banci de pe timpul ,,raposatului”,table pe care aproape nu se mai poate scrie, scaune rupte pe care copii abia mai pot sta de frica sa nu-si agate hainutele… ca sa nu mai vorbim de starea peretilor si a parchetului nerefacut de cand scoala.Pe banii parintilor s-au cumparat banci si scaune, table, s-au renovat clase iar acum sant trimisi la… plimbare”, sustine un parinte cu doi copii inscrisi la after-school.

Pana in acest moment nu s-a primit niciun raspuns din partea autoritatilor sesizate in legatura cu o posibila modificare a normelor dupa care functioneaza programul „Scoala dupa scoala” .

Reprezentantii Inspectoratului Scolar Timis au inaintat si termenul pana la care situatia grupelor de after-school si a platii dascalilor care nu mai au dreptul sa fie retribuiti ca persoane fizice autorizate, ci doar prin plata cu ora, trebuie remediata, acesta fiind 1 decembrie 2014. In atentionarea trimisa unitatilor de invatamant se arata ca:

„1) Dacă scoala este organizatoare, nu lucrăm cu PFA și respectăm art. 9 din OMEN 5349/2011; Plata cadrelor didactice se va face in sistem plata cu ora din venituri proprii, in functie de vechime si obligatoriu prin Revisal.
2) Dacă nu sunteti voi ca si scoala organizatori, nu primim in școală un PFA si aplicăm art. 21 din OMEN 5349/2011.”

In aceste conditii, multi dascali au cautat alte spatii pentru derularea activitatilor after-school, in afara scolii. In unitatile de invatamant programul „Scoala dupa scoala” se desfasoara acum cu grupe de cate 12 copii, asa cum cere regulamentul, iar dascalii sunt platiti cu ora. Exista insa si situatii in care, intr-o singura sala de clasa, isi desfasoara activitatea simultan doua grupe de after-school, sub supravegherea a doi dascali.

In cazul in care o unitate de invatamant nu trimite Inspectoratului Scolar Judetean, pana la data de 1 decembrie 2014, raportul cu masurile luate pentru respectarea cadrului legal de organizare a programului „Scoala dupa scoala?”, reprezentantii ISJ vor reveni cu verificari.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Din ce „fonduri proprii” sa plateasca scoala dascalii care tin „legal” SDS, daca s-au interzis contributiile parintilor (faimoasele fonduri)??! Pe de alta parte dce scoala poate inchiria salile la tot felul de PFA si SRL care fac sport, Zumba, dansuri, sau orice alta activitate si e ilegal sa inchirieze clasa unui PFA (invatator) care sa lucreze cu elevii la after-school? Frumoasa tara, pacat ca e locuita…

  2. Apropo de „fonduri proprii”, autoritatile nu dau bani scolilor nici pentru cheltuielile curente de intretinere, reparatii, consumabile si pot asigura plata profesorilor de la SDS??? Cred ca bila de biliard e bogata in circumvolutiuni fata de creierul acestor autori de „hotarariri” si „ordine”. Probabil ca nu au primit „taxa de protectie” si de-aia se agita acum sa desfiinteze un sistem care a mers foarte bine si fara „coordonarea” lor.

  3. E o mizerie si o minciuna sfruntata!! In scoli sunt peste 12 copii chiar si cu mult peste . Spun asta pt ca am priteni la diverse scoli cu copii la after school. Se plateste invatatorul la negru, la mica intelegere cu parintii. Unde nu se face inca se va face din ianuarie de cand se aplica hotararea inspectoratului. Nimeni nu verifica ce se intampla de fapt in scoli. Pe hartie e una dar realitatea e alta. E o batjocora ce se intampla. Ce ii intereseaza pe ei cand noi, parintii platim. Noi platim deci noi trebuie sa hotaram cat si cui. Cred ca totul e din invidie.

  4. La Lenau parintii nici nu stiu ca sunt probleme in judet. Platesc 16 lei pe zi pentru 2 ore si sunt in regula. Lor nu le zice inspectoratul nimic chiar daca sta toata clasa.

    • Bine punctat!

  5. nostri se scrie cu un I nu cu 2 ( cum am vazut in petitie)