‘Ajuta femeile dragi din viata ta sa-si invinga teama de diagnostic!’, campania lansata de Neuromed la Timisoara pentru al optulea an consecutiv

TIMISOARA. Nu doar în luna octombrie gândul nostru trebuie să fie la mama, soția, sora, prietena, iubita noastră! Nu, acest gând trebuie să îl avem în fiecare zi.

De aceea, și în acest an, trebuie să știți și să le spuneți tuturor ființelor dragi că, în luna octombrie, Centrul de Diagnostic Imagistic Neuromed lansează, din nou, campania „Ajută femeile dragi din viaţa ta să-şi învingă teama de diagnostic!”.

Campania, aflată în al optulea an consecutiv, are ca scop atenţionarea opiniei publice asupra şanselor de vindecare pentru fiecare femeie în parte dacă este diagnosticată în mod corect şi la timp.

Depistat în faza incipientă, cancerul de sân se poate trata, însă, în primul rând, femeile trebuie să-şi învingă teama de diagnostic. Pentru a le ajuta să vină la control, Neuromed oferă reduceri de până la 40% la investigaţiile de sân prin ecografie, elastografie sau mamografie.

Reducerea este valabilă toată luna octombrie. Iar, dacă în urma acestor investigaţii primare, se descoperă vreo leziune, pacienta va fi îndrumată către un medic specialist sau către investigaţii suplimentare prin RMN de sân sau puncţie bioptică sân.

Pentru programări, Neuromed pune la dispoziţie următorul număr de telefon: 0256 292 637, pentru investigaţii la sân prin ecografie, elastografie şi mamografie.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.