Al 5-lea front de lucru deschis pe Centura de Sud, la Timisoara. Ultimele imagini de pe santier. Foto

TIMISOARA. Se lucreaza de zor pe santierul soselei de centura care va ocoli Timisoara prin zona de sud a orasului, cel mai asteptat proiect de infrastructura din ultimii ani.

CITESTE SI: Vindecat, primarul din Sacosu Turcesc a fost externat din Spitalul de Boli Infectioase Timisoara, unde a ajuns dupa ce s-a infectat cu coronavirus. Povesteste cum a fost in saloanele de la Victor Babes 

Pe traseul variantei ocolitoare de sud a Timisoarei se lucreaza in mai multe puncte. Daca saptamana trecuta buldozerele au intervenit in zonele Ghiroda, Mosnita, Chisoda si Sag, acum muncitorii au inceput sa lucreze si in apropierea comunei Giroc.

Aici se lucreaza atat la amenajarea zonei in care va fi construit un pod peste un drum deja existent, cat si la cea din apropierea sitului arheologic.

Primele lucrari constau in amenajarea platformelor pentru pilele viitorului pasaj peste drumul existent (Str. Trandafirilor). La km 5+366, in apropiere de DN 59 Timisoara – Moravita, se profileaza, se completeaza si se niveleaza ampriza si situl arheologic„, au transmis reprezentantii DRDP Timisoara.

Va reamintim, in apropiere de Ghiroda s-a decopertat stratul vegetal si au fost trasate viitoarele bretele ale nodului rutier. S-au mai făcut amenajari pentru platforma de lucru si drumuri de acces, iar in zona viitorului pod peste canalul Bega s-au executat defrisari ale vegetatiei existente.

In zona comunei Mosnita Noua, se lucreaza la amenajarea platformelor pentru foraje si la drumurile de acces.

In zona DN 59 (Sag), se realizeaza completarea, profilarea si nivelarea suprafetelor in urma descarcarilor arheologice care au fost finalizate.

Antreprenorul care realizeaza proiectarea si executia Variantei de Ocolire Timisoara Sud, in lungime de 25,69 km, este compania Tirrena Scavi S.p.A Contractul pentru constructia VO Timisoara Sud este in valoare de 272.432.921,95 lei fara TVA.

Durata de realizare a acestui contract este de 30 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiectare si 24 luni pentru executia lucrarilor. Termenul de 24 de luni a inceput odata cu predarea amplasamentului si emiterea ordinului de incepere a lucrarilor, la mijlocul lunii martie 2020. Perioada de garantie a lucrarilor este de 120 luni.

Foto: DRDP Timisoara

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.