Alerta la Spitalul Judetean din Timisoara. O tanara a vrut sa se arunce in gol de pe fereastra de la etaj!

TIMISOARA. A vrut sa isi incheie socotelile cu viata si sa se arunce, in gol, de pe fereastra unei bai de la Spitalul Judetean din Timisoara. Este vorba de o tanara de doar 23 de ani.

Cunoscuta ca avea probleme psihice, tanara inghitise in urma cu ceva timp, o lingura. Medicii au operat-o, insa aceasta a continuat sa inghita si alte obiecte. De data aceasta inghitise mai multe baterii si se afla la spital pentru a fi operata pentru a doua oara.

Intr-un moment de neatentie, ramanand nesupravegheata, tanara s-a dus glont la baia aflata la etajul al treilea al Spitalului Judetean si a incercat sa se arunce in gol. Din fericire a fost observata, iar angajatii spitalului au reusit sa intervina la timp.

La fata locului au sosit imediat si echipaje de la Pompieri, insa, nu a fost nevoie de interventia acestora.

Tanara ramane internata la Spitalul Judetean unde va fi operata, luni, pentru a i se scoate din stomac bateriile inghitite, urmand ca apoi sa fie transferata la Clinica de Psihiatrie.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.