Alerta la Timisoara. Cadavrul unui barbat gasit in Bega

TIMISOARA. S-a dat alarma, joi dimineata, la Timisoara, dupa ce un cadavru a fost observat plutind in apele canalului Bega.

CITESTE SI‘Mi-am omorat iubita si am venit sa ma predau’. Marturisirea zguduitoare a unei crime care a alertat politistii din doua judete

Un timisorean care a trecut prin zona bazei de antrenament a celor de la caiac-canoe de la Parcul Rozelor a facut descoperirea si a sunat imediat la 112. Mai multe echipaje de pompieri si salvare au ajuns la locul indicat.

Cadavrul unui barbat a fost scos la mal de catre pompieri, iar acum politistii fac cercetari pentru a stabili imprejurarile in care omul a murit.

Din primele informatii, trupul neinsufletit nu prezinta urme de violenta. Este posibil fie ca barbatul sa fi cazut in apa, fie sa se fi sinucis.

Este vorba de un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Timișoara. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările survenirii decesului„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

FOTO: Arhiva

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. La fiecare eveniment, ziaristul zice că poliția a deschis DOSAR PENAL !? De unde știți, de ce vânturați mereu această gogoașă ?

    • in aceste cazuri (deces sau vatamare corporala) procedura birocratica in romania se numeste dosar penal.

    • Ai vrea să stabilească cum s-a pierdut o viață de om cu o compunere? Sau un simplu referat?

      • Nu stiu într-adevăr cat de corectă este exprestia sus numită. In Germania cel puțin in asemenea cazuri poliția incepe cercetetarile pentru stabilirea morții. Procurorul intocmeste un dosar penal iar in cazul ca are suspiciuni sau dovezi ca este ar fi vorba de o fapta penală depune dosarul la judecatorie. Deschiderea procedurii penale o face judecătoria competență.