Frigul, vremea urata si ploaia strica de cele mai multe ori buna dispozitie a unei persoane. Putine stiu insa ca alimentatia poate fi o arma buna pentru combaterea efectelor neplacute ale schimbarilor de temperatura. S-au intocmit o gramada de liste care cuprind alimentele care ne protejeaza de frig, iar specialistii atrag atentia ca putem cadea foarte usor in capcane.
Raceala poate fi evitata si sistemul imunitar poate fi intarit cu mult mai multe alimente decat fructele pe care le cunoastem deja. Aceasta este perioada propice in care trebuie sa ne pregatim organismul cat mai bine pentru a-l ajuta sa infrunte temperaturile scazute de afara.
Legumele si fructele, cele mai bune
Primul aliment recomandat de specialisti este conopida. Nutritionistii spun totusi ca cel mai bine ne fortificam organismul daca mancam nuci si alte seminte. Legumele care acum se gasesc insa pe tarabele pietarilor ne ajuta extrem de mult: de la conopida, la brocolli, la gogosari sau sfecla rosie, toate pot fi consumate cu rezultate excelente.
Branzeturile sunt iarasi recomandate pentru a fi consumate in aceasta perioada. La fel si bauturile, dar nu oricare. Apa de izvor, laptele si vinul fiert incalzesc organismul si in cele mai reci zile. Se crede ca grasimile animale, cum ar fi slanina si untura, ne ajuta sa rezistam la frig, insa este doar o capcana, considera nutritionistii. La fel si dulciurile, care sunt foarte nocive pentru organism, mai ales daca sunt consumate in cantitati mari. Ciocolata neagra poate fi o exceptie insa, fiind o mina de magneziu, care este excelent pentru pastrarea tonusului pe timp de iarna. 30 de grame pe zi sunt insa suficiente, dar trebuie aleasa ciocolata cu un continut minim de 70% cacao.
Ghimbirul este si el un adevarat aliment miraculos si are calitati de antidot contra frigului. Stimuleaza circulatia si incalzeste bronhiile.
Campionul alimentelor bogate in vitamine si minerale este polenul, ideal pentru stimularea corpului si lupta impotriva oboselii care vine odata cu frigul. Polenul are o sumedenie de vitamine: A, B, C si E, precum si potasiu, magneziu, fier si alte proteine.
Supa de legume nu trebuie uitata, mai ales ca ne incalzeste imediat dupa o plimbare prin frig si ploaie. Cu cat are cat mai multe legume, cu atat este mai sanatoasa. Specialistii recomanda sa folosim morcovi, cartofi, praz, conopida, napi, dovlecel, ciuperci, radacini de pastarnac, patrunjel, telina si altele.
Este cunoscut faptul ca citricele sunt adevarate cocktailuri pentru sanatate. Sunt perfecte ca sa ne stimulam metabolismul si sa ne intarim sistemul imunitar. Ce poate fi mai bun cand stim deja ca alunga raceala, dar si alte afectiuni minore in timpul iernii. Din meniul nostru pe vreme racoroasa n-ar trebui sa lipseasca portocalele, lamaile, grepfrutul si clementinele, care ne ofera vitamina C din plin.
Fructele uscate sunt, de asemenea, sanatate curata. Nu au apa, asa ca toate proprietatile lor sunt concentrate. Le putem purta cu noi in geanta si le putem consuma pana si pe drum spre serviciu. Sunt recomandate nucile, migdalele si alunele. Pentru piele, cel mai mult ne ajuta avocado. Fructul hraneste pielea din interior, mai ales ca este extrem de bogat in grasimi mononesa-turate si in vitaminele B si E. Se poate folosi in salatele cu branza sau se poate pune efectiv pe fata timp de cateva momente.
Aur curat este si usturoiul, cel mai puternic antibiotic natural. Iarna, el trebuie folosit in cat mai multe mancaruri.