Alina Gorghiu: Rezultatele guvernarii PNL taie aripile PSD

Cu PNL la guvernare, România a dovedit că poate și deține capacitatea de a depăși crize grave cu costuri minime, „spre disperarea PSD și a acoliților săi”. Iată de ce toate cifrele actualei guvernări „taie aripile PSD”, susține Alina Gorghiu, senator PNL de Timiș.

„Guvernul PNL a luat măsuri bune în contextul crizei Covid-19 nu doar pentru economie, ci și pentru oameni. Ele sunt confirmate de cifre reale, spre disperarea PSD și a acoliților săi care își văd astfel planul năruit de a ține captivă o țară întreagă cu retorica lor retrogradă și mincinoasă.

Actualul Executiv a plecat de la o premisă simplă, dar sănătoasă: nu există „nu se poate”. Orice impas trebuie depășit și la orice situație grea trebuie identificate soluțiile de rezolvare” a declarat Alina Gorghiu.

În susținerea afirmațiilor sale, senatorul PNL de Timiș a invocat cifrele guvernării actuale pe cât de convingătoare, pe atât de impresionante, spune Gorghiu.

„Legat de programul IMM Invest, peste 6.000 de companii românești au primit deja banii, valoarea creditelor acordate fiind de peste 5,2 miliarde lei.

În cazul rambursării de TVA, numărul firmelor beneficiare se apropie de 15.000, fiind soluționate un număr de 15.976 deconturi cu opțiune de rambursare pentru suma de 3,3 miliarde de lei. Ca să nu mai vorbim că valoarea rambursărilor de TVA efectuate în lunile martie-mai a fost de 7 miliarde lei.

2,5 miliarde de lei plăți prin ANOFM de care au beneficiat angajații, dar și angajatorii.

De la 1 iunie, guvernul plătește 41,5% din salariul de bază și cel mult 41,5% din salariul mediu brut pentru angajații întorși la muncă din șomaj. Același guvern plătește jumătate din salariu în cuantum de maximum 2.500 de lei pentru tinerii până în 29 de ani, persoanele de peste 50 de ani și cei întorși din străinătate aflați în căutare de joburi. Și de data aceasta vorbim de aproximativ 1 milion de beneficiari.

Chiar și aici, în Timiș, pe Legea 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, știu că până la data de 19 iunie, s-au plătit 1.389.959 de lei, suma necesară pentru plata a 342 angajatori cu 1.836 persoane. De asemenea, pentru luna mai, de șomajul tehnic plătit au beneficiat 4.289 angajatori, cu 44.108 angajați, suma fiind de 66.590.036 de lei. Faptele se susțin cu cifre”, a exemplificat Gorghiu.

Convinsă că România are numai de câștigat cu PNL la guvernare, Alina Gorghiu este optimistă în privința alegerilor locale și avertizează PSD să adopte un alt mod de a face opoziție: „Privesc la Timiș, sunt atentă la tot ce se întâmplă în România și văd schimbarea în bine. Știu că asta provoacă mari dureri de cap adversarilor politici, știu că cifrele guvernării actuale taie aripile PSD, partidul care s-a identificat ani la rând cu incompetența și corupția. Fără criza coronavirusului, România ar fi avut acum o nouă administrație locală, de o altă factură, deschisă la progres. Sper să avem alegeri locale pe 27 septembrie. Până atunci, somez PSD să renunțe la orice tactici de subminare a guvernării PNL și să se abțină de la adoptarea oricărei atitudini contrare binelui oamenilor. Românii nu au nevoie de teorii fanteziste și ambigue cu uite Covidul, nu e Covidul doar pe motiv de speculă politică. Prioritar acum este sănătatea cetățenilor pentru ca și economia României să fie în siguranță”, a încheiat Alina Gorghiu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bancul zilei, de n-ar fi tragic ptr cetateni.

  2. Mereti ma in spanac de ciorditori si voi si PSD. Sunteti la fel de mizerii ca ei, Sau sunteti buca dreapta si ei buca stanga dar faceti parte din acelasi fund. Sictir!

    • Buca dreaptă și buca stângă kakă USR, se știe…..

  3. PNL și PSD, aceiași ciumati, ba mai rău. Cu banditii din fruntea tarii, România nu are nici o șansă pentru normalitate.

  4. Creierele spălate de acești inepții și incompetenți ce duce tara in ghearele criminalilor economici de la FMI pentru a o vinde bucată cu bucată. Nu relansează economia dar ascund banii împrumutați pentru a da tunul alegerilor locale și parlamentare prin fraudarea lor.

  5. Banc: „Alina Gorghiu, senator de Timiș”