Alo, OPC-ul? Nu mi-au ars carbunii de gratar si i-am stricat nevestei aniversarea! Comisarii de la Protectia Consumatorului Timis alearga sa verifice reclamatii ‘exotice’

TIMISOARA. In paralel cu derularea tematicilor de control si investigarea reclamatiilor serioase, care, in ultimele luni, s-a soldat cu suspendarea activitatii unei unitati bancare si inchiderea temporara a cinci magazine care comercializau bijuterii, Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului Timis trebuie sa faca fata si sesizarilor mai exotice sau razbunarilor personale transformate in delatiuni.

Astfel, printre cele circa 2000 de reclamatii inregistrate la CJPC Timis de la inceputul anului s-au strecurat si sesizari care, la simpla citire, frizeaza comicul de situatie, dar care nu pot fi ignorate si ajung sa rapeasca din timpul – si asa dramuit – al celor opt comisari care efectueaza anchetele pe teren.

Un exemplu elocvent in acest sens este plangerea depusa la sediul institutiei de control, in data de 30.04.2013, de E. Constantin, din Timisoara.

Fiind ziua lui nevasta-mea, afara fiind relativ soare, in data de 21 aprilie 2013 am luat decizia de a iesi la iarba verde, impreuna cu cei doi copii ai nostri, cainele si Logan-ul. Am cumparat tot ceea ce era necesar pentru un astfel de eveniment: mici, bere, suc si alte chestii, printre care si o punga de carbuni. Am scos gratarul din beci, l-am pus in portbagaj si da-o bice pana la Albina. Ajunsi acolo, dupa ce ne-am campat, ne-am apucat de pregatit gratarul. Am aprins surcele de prin preajma, dar cand sa pun carbunii peste ele in punga era numai praf, pamant, iar bucatile de mangal, chiar daca putine, desi existente, erau foarte mici. Intr-un cuvant, cu acea punga de carbuni nu am reusit sa fac nici macar un gratar, nevasta-mea reprosandu-mi ca mangalul e de proasta calitate si am facut scena ca sa-mi bat joc de ziua ei. Va rog sa luati toate masurile ce se impun!”, a cerut, imperios, reclamantul, iar comisarii au fost nevoiti sa verifice si sa dea un raspuns petentului.

Aceasta reclamatie ne-a tinut ocupati doi comisari, o zi intreaga, intrucat echipa de control a fost nevoita sa se deplaseze la Lugoj, la producatorul de carbuni, sa preleveze probe, cum se spune in limbaj de specialitate, si sa le trimita la un laborator autorizat pentru testare. Rezultatul a fost pozitiv, deci carbunele avea putere calorica, aspect ce ne-a determinat sa consideram aceasta reclamatie ca facand parte dintr-o campanie de denigrare a producatorului de carbuni, care, eventual, sa duca la suspendarea activitatii acestuia”, ne-a declarat Mihaela Ignat, comisar sef adjunct al Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului Timis (foto).

De altfel, ideea de campanie impotriva producatorului de mangal si transformarea CJPC intr-un instrument de presiune a fost intarita de inregistrarea, in acea perioada, a altor doua plangeri ce vizau calitatea proasta a carbunelui.

In scopul de a face un gratar in fata blocului, pentru ca obisnuiesc sa mananc gras, am cumparat o punga de carbuni din zona Euro. Doresc sa sesizez faptul ca carbunii respectivi, pe care i-am gasit in punga, aveau putere calorica foarte scazuta, cand sa intorc friptura pe partea cealalta, sub gratar nema, parca i-ar fi luat vantul carbunii. M-am facut de ras in fata vecinilor, deoarece am consumat o punga de carbuni si carnea a ramas cruda, a trebuit sa o duc pe gratar”, scrie si Giolgau Simeon, din Timisoara, in data de 2.05.2013, solicitand institutiei de control sa faca tot ce e “omeneste posibil, pentru ca astfel de escroci sa dispara, sa nu mai beneficieze abuziv de banii nostri munciti din greu”.

Paradoxal, tot carbuni “cu o putere calorica foarte scazuta” a descoperit in data de 29.04.2013 si Gheorghe Bebereche, din Timisoara, aspect ce l-a adus, rapid, la cunostinta comisarilor de la Protectia Consumatorului.

Punga cumparata din zona Euro arata bine, curata, dar cand sa-I folosesc continutul, inauntru ei am gasit mai mult praf decat carbune. In afara de o mana de carbuni, si acestia cu o putere calorica foarte scazuta, in punga am gasit numai praf, pamant, pietre si alte chestii neplacute care sa aduca greutatea acesteia la 3 kg”, spune Bebereche, care incheie cu o propozitie desprinsa parca din reclame: “Ca cetatean roman, astept raspunsul dvs, la adresa personala!”.

Toate aceste reclamatii au fost verificate si, in cele din urma, s-au dovedit a fi neintemeiate.

Desi avem foarte putini comisari care verifica reclamatiile pe teren, mai vin si astfel de sesizari, care efectiv ne fac sa pierdem timpul! In loc sa investigam reclamatiile serioase, care vizeaza clauzele abuzive din contractele bancare sau contractele de telefonie mobila, suntem nevoiti sa analizam problemele reclamagiilor de profesie. Din pacate, numarul acestora nu este neglijabil!”, atrage atentia si Flavius Nicoara, comisarul sef al Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorului Timis, care face un apel la consumatori sa se adreseze institutiilor de control doar cand au probleme serioase.

Alte reclamatii exotice verificate in ultimele luni, pentru a se raspunde la timp solicitantilor, s-au referit la telefoane din care “s-a scurs apa” sau „ciorapi de dama deteriorati in public chiar de la prima purtare”…

 

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. asta e articol platit de opc? terminati draq cu prostiile ca aveti numai incompetenti si spagari, nu raspudeti la telefoane, nu stiti legislatia iar controalele se fac din telefon nu din deplasari, la reclamatiile facute la marile companii va e frica sa dati amenzi si dati niste raspunsuri de te doare capul.

  2. va rog sa-i intrebati pe cei de la opc daca exista vreun text de lege sau niscai norme care sa descrie cu exactitate ce inseamna reclamatie serioasa?
    ii intreaba cineva pe cei de la opc daca sentimentul ca ai dat bani pe servicii mincinoase e mai putin serios decat un produs expirat de doua zile?

  3. care e banca inchisa? volksbank, cumva?

  4. opc sunt un filtru de protectie impotriva firmelor capusa si monopolice. tot ce misca in tara asta, raul, ramul, este dusmanul nostru. de la USL pana la functionarii bugetari, toti sunt manjiti de coruptie si interese. Voi sa va bucurati daca opc mai reuseste sa va apere contra eon gaz si enel si vodafone… ca altfel vai de capul vostru. And because I am an American citizen, I will tell you this, Romania is fucked!

    • Cu sinceritate iti spun, din Romania : esti doar un bou (american daca insisti) 🙂

  5. sa pun si eu pe net raspunsul dat de ei la o reclamatie? zice ca e scris de un oligofren, bat campii in raspunsurile lor… nici tonciu nu ar scrie asemenea porcarii

  6. OPC este o institutie bicefala? pentru ca in oras nimeni nu stie cine e sef acolo, Marinela Ilias sau Mihaela Ignat! amandoua cand vin in control se prezinta ca fiind comisar-sef

  7. hai sa fim seriosi ca nu asa se procedeaza. acum ce vrea OPC-ul sa scoata in evidenta? eu cand am sunat la protectia consumatorului dorind sa reclam o agentie, am sunat pana mi s-a acrit iar intr-un final cand mi s-a raspuns mi-a dat cu firma in cap ca trebuie sa dau copie de BI si nu numai si trebuie sa am si bonul sau factura din care sa reiese cand am cumparat produsul, ce si la ce ora (trebuie sa se prezinte tot ca un dosar pe baza caruia sa se faca cercetari – cu aproximatie cam astea au fost cuvintele)…. opinia timisoarei, parca erai un ziar mai serios. acum ce vrei sa scoti in evidenta cu aricolul asta, vai s-amar de OPC-isti ca sunt putini si cat muncesc? nu muncesc pe cat ar trebui! si cu carbunii respectivi, ma cam indoiesc ca s-au facut cercetarile nesesare. s-au facut cercetari la lugoj, dar nimeni nu a mentionat nimic de cercetarea magazinului care a distribuit. de ce nu s-a luat la puricat magazinul, sa se vada lotul sacului de carbuni si sa se verifice alti saci din lotul respectiv. daca seful magazinului a furat din carbuni? in romania orice e posibil, de ce nu? OPC! daca asa iti faci treaba si investighezi un caz, esti ca ceaiul. chiar sunt curioasa daca o sa mi se posteze anuntul.