TIMISOARA. Muzica, robotica, informatica, lingvistica si antreprenoriat – sunt doar cateva dintre pasiunile elevilor de elita care se afla in aceste zile la Timisoara, in cadrul unui amplu proiect menit sa ii ajute sa-si croiasca drumul in cariera dupa terminarea studiilor.
60 de adolescenti din mai multe orase din tara. dar si din Republica Moldova s-au dat intalnire in Timisoara, la Youth Elite. Timp de 9 zile, tinerii vor avea ocazia sa se cunoasca, sa schimbe idei si, cel mai important, sa afle ce vor sa faca in viata. Vor discuta cu consilieri de cariera, vor afla daca o universitate din Timisoara li se potriveste si daca vor sa urmeze o cariera la o companie din oras.
‘Zilele acestea la Timisoara am adus eminenta cenusie a Romaniei. Sunt 60 de olimpici, de clasa a XII-a cu perfromante in diverse domenii care sunt implicati in Youth Elite Timisoara. Ne-am dorit sa ii aducem aici din mai multe motive. Am dorit sa reprezentam orasul Timisoara, sa facem putina publicitate acestui centru univesitar si economic important al Romaniei pentru ca majoritatea studiilor Bancii Mondiale spun ca la Timisoara se va dezvolta a doua metropola din aceasa regiune deci conditiile sunt propice pentru asa ceva si desigur dorim sa atagem aici cei mai buni tineri, cei mai talentati, care pot contribui la dezvoltarea acestui oras. Din studiile parcurse, o buna parte dintre tineri nu au trecut printr-un proces de orientare in cariera astfel ca prima zi va fi dedicata acestui subiect. Tinerii vor parcurge testul de pe platforma creata de noi – ytm – pentru consiliere in cariera, vor avea discutii cu consilieri in cariera, vor vizita facultatile de la universitatile din Timisoara pentru a vedea ce oportunitati de studiu le ofera si apoi vor avea stagii de 2 zile in companiile din regine, in special din Timisoara, care le ofera oportunitati de cariera in zona pe domeniile vizate de ei‘, a declarat prorectorul Universitatii de Vest din Timisoara, conf. dr. Ovidiu Octavian Megan.
Tinerii sunt grupati in echipe si vor dezvolta, alaturi de cativa elevi de la editia de anul trecut al evenimentului Youth Elite, o serie de proiecte menite sa imbunataeasca experienta pe care o vor avea turistii ce vor ajunge la Timisoara in 2021, cand orasul va fi Capitala Europeana a Culturii. Intre ideile tinerilor se afla un proiect de smart travelling – un concept ce ar urma sa stabileasca o tipologie a turistului in urma careia sa fie creat un traseu inedit prin oras, incarcat de informatii despre obiectivele turistice de aici dar si restaurante sau locuri unde si-ar putea petrece turistii timpul.
‘E important si pentru ca trebuie sa aducem mintile acestea luminate catre Timisoara. Suntem 20 de persoane implicate, de la Minds Hub, organizatori si voluntari. Am adus elevii de anul trecut, de la prima editie, sa ne ajute ca supervizori ai fiecarei echipe, ceea ce ne-a ajutat foarte mult pentru ca sunt niste elevi foarte implicati, ce urmeaza sa fie studenti ai Universitatii de Vest si ai Politehnicii‘, a spus Ana Maria Popa, din partea Minds Hub, unul dintre organizatorii Youth Elite.
Cati tineri, atatea pasiuni laolalta in cadrul evenimentului. Cei mai multi au castigat medalii la olimpiadele nationale si internaionale de informatica, fizica si unii chiar si in domeniul artelor.
Andreea Cazacu are 17 ani si a venit tocmai de la Botosani. A studiat muzica si a castigat numeroase premii nationale si internationale. Provine dintr-o familie numeroasa si mai are acasa 5 surori mai mari. Spune ca pasiunea ei este arta insa la Timisoara a venit sa vada daca i s-ar potrivi asistenta sociala.
‘Imi place tare mult partea de psihologie, asistenta sociala, cam pe asta as vrea sa ma axez. Am venit aici sa aflu daca asta este ceea ce mi se potriveste. Rezultatele mele cele mai bune au fost pe partea artistica, am luat premii nationale si internationale la muzica. Studiez muzica usoara. Mi-ar placea sa le combin cumva, sa dezvolt partea artistica si mai mult. Aici, din cate m-am documentat, mi se pare ok, orasul mi se pare ok si mai ales oamenii de aici. Timisoara este intre primele 3 optiuni ale mele. Stiu ca Timisoara este un oras cultural si asta imi place foarte mult. Vreau sa descopar mai mult‘, a povestit Andreea Cazacu.
Cei 60 de tineri de elita vor avea parte in urmatoarele zile de ateliere, discutii cu reprezentantii marilor companii din oras, dar si de o vanatoare de comori in Timisoara. Din program nu lipseste nici partea culturala; elevii vor lua parte la o piesa de teatru si vor face cunostina si cu comunitatea culturala a orasului.