Am dat-o in bara cand am spus ca facem parcare multinivel in Dacia. Nicolae Robu explica de ce aceasta ramane fara etaj

TIMISOARA. Anuntata cu surle si trambite si prezentata in desene spectaculoase, prima parcare multinivel de cartier de la Timisoara, din zona Dacia, a ramas fara etaj. E aproape terminata si ramane… la sol. Aceasta, intrucat, documentatiile intocmite au aratat ca in varianta etajata s-ar crea 107 locuri de parcare, iar in cea terana s-au facut 99 de locuri, cu cheltuiala mult mai mica.

CITESTE SI: Miturile despre COVID 19, spulberate de medicul Alexandru Rafila. ‘Intram in normalitate, daca 2-3 saptamani respectam un lucru simplu’ 

In momentul in care s-a facut proiectul, am aflat ca sunt restrictii urbanistice. A rezultat ca s-ar crea 104 – 106 locuri pe o parcare multinivel si atunci ce sens are sa cheltuiesti pe asa ceva, cand la sol au iesit 99 de locuri. Are sens sa cheltuiesti pe asa ceva? Plus ca dureaza si lucrarea. Noi am stat pe loc relativ mult timp dupa demolarea garajelor. Ca trebuie facut SF. O astfel constructie trebuie sa fie la nu stiu cati metri de zid, de blocuri, fata de scoala, trebuie nu stiu ce distanta, sunt reglementari speciale. Din documentatie, rezultau putin peste 100 de locuri si atunci, sigur, s-a prezentat formula alternativa in care la sol sunt 99 de locuri, foarte practic de folosit si ieftin, si totul arata foarte bine. Vor fi si copaci acolo, cred ca sunt deja plantati. Am dat-o in bara ca am spus ca facem parcare multinivel. Ne dorim, dar trebuie loc mai mult„, a explicat primarul Timisoarei.

In urma cu cateva luni, edilul a anuntat ca e gata studiul de fezabilitate si ca pe acest teren va fi construita o frumoasa cladire cu 107 locuri de parcare, 2 statii de incarcare pentru masini electrice si 26 locuri de parcare pentru biciclete. Au fost si prezentate cateva fotografii cu planul.

La mijlocul lunii mai, Primaria Timisoara s-a apucat sa taie copacii din zona, fara a avea o autorizatie de la Mediu, iar atunci reprezentantii municipalitatii au spus ca nu era nevoie de un astfel de document si ca in zona deja au fost plantati mai multi puieti.

CITESTE SI: Se taie copaci la Timisoara, pe locul unde va fi construita prima parcare etajata intre blocuri. Cum explica primaria lipsa autorizatiei de Mediu 

Ulterior, reprezentantii Primariei Timisoara au trimis muncitorii in zona pentru a turna asfalt pe locul defrisat. Au fost create, astfel, 99 de locuri de parcare la sol.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ca de obicei! Uitati-va la Mallul din Piata Europei. Cate niveluri are parcarea supraetajata? Peste drum, la 13-14 m sunt blocuri de locuinte. Locatia din Dacia este binecunoscuta si puteti constata ca acea distanta se putea respecta si probabil in proiect era respecata. Altceva este la mijoc, plus o minciuna servita timisorenilor.

  2. Si atunci la ce bun studiul de fezabilitate? Acesta se face ca sa nu bagi banii intr-un proiect nerealizabil.
    Imi place cum se vorbeste ca despre terti: primaria „a aflat” (tarziu) ca sunt restrictii urbanistice. De unde? De la primarie, biroul urbanism. Daca n-ar fi pe banii nostri, ar fi chiar hilar. Ca in filmele cu prosti. „N-am stiut, ma bucur, felicitari!”

  3. Si cate garaje ati demolat pentru a crea aceste 99 locuri?Daca ati demolat 80-90 de garaje care aduceau bani bugetului local,pentru a catica 10-20 locuri de parcare,in plus,nu prea ati realizat mare lucru,mai ales ca cele 99 locuri,nu aduc bani,ci cheltuie…Singura realizare ar fi gadilarea orgoliului celor care nu au avut niciodata un garaj…

    • Dupa Bing Maps pare ca s-au daramat vreo 35 de garaje (venit la buget aprox. 500lei x 35 = 17.500lei/an), mai erau vreo 45-50 de masini parcate la vedere si 30-40 de copaci extirpati. Mai adaugam si 14-15 luni de moloz de la daramare pana la amenajare.

  4. Pinochio ca de obicei s-a scos, iar a mințit până i-a crescut nasul, acum încearcă sa îl vopsească cu londcolor. Banii pe studiile de prefezabilitate, fezabilitate unde sunt tovarășe inginer, doctor, rector, primat?

  5. canalizare si iluminat public ati facut la parcarea respectiva?…plantari de copaci?

  6. Si toata treaba nu se stia de la bun inceput!!?de abia dupa ce e finalizat,pai studiul de fezabilitate pt ce a fost facut?minciuni,oricum tot atat a costat