Am invatat sa scriem proiecte: fonduri europene de peste 350 de milioane de euro au fost contractate in Regiunea Vest in 2011

TIMISOARA. Institutiile din vestul tarii au atras fonduri UE de 85% din valoarea totala a banilor alocati acestei regiuni! 416 milioane de euro au fost programate pentru vestul tarii. Proiectele depuse insumeaza peste 800 de milioane, cu 200% mai mult decat banii alocati!

Un sfert din fonduri au fost platite deja de Agentia de Dezvoltare Regionala Vest!

Timis, Arad, Hunedoara si Caras-Severin sunt judetele care au atras impreuna cele mai multe fonduri pe regiune din tara in 2011,prin Programul Operational Regional (POR). Peste 700 de proiecte au fost depuse pana in acest moment la ADR Vest. Dintre acestea, aproape 250 de proiecte au fost contractate, valoarea lor ajungand la aproape 500 de milioane de euro, din care peste 350 sunt fonduri nerambursabile de la UE.

Cele 350 de milioane de euro reprezinta 85% din banii alocati regiunii Vest. Valoarea totala a proiectelor depuse de institutiile publice si de companiile private in cele 4 judete depaseste 800 de milioane de euro. Peste 250 de proiecte sunt in faza de evaluare sau rezerva si asteapta sa fie semnat contractul de finantare si sa intre banii in cont.

Cele peste 800 de milioane de euro reprezinta cu peste 200% mai multi bani ceruti de beneficiari decat sunt programati pentru vestul tarii. Banii au intrat sau intra in reamenajari de parcuri, reparatii de drumuri, turism, ambulatorii sau situri istorice.

Multe dintre domeniile pentru care au fost repartizate zeci si sute de milioane de euro au fost inchise pentru ca valoarea proiectelor depuse depaseste fondurile alocate. Astfel, Timisoara, Deva, Arad sau Hunedoara au atras milioane de euro pentru dezvoltarea urbana, fie ca este vorba despre infrastructura sau despre alte obiective.

Cum pentru majoritatea domeniilor valoarea proiectelor depuse o depaseste pe cea alocata de la UE, putine au ramas unde mai pot fi depuse proiecte pentru a obtine fonduri europene. Acestea pot fi gasite, in detaliu, la adresa web a Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Vest, www.adrvest.ro.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.