Ambasada Ungariei la Bucuresti a fost vandalizata. Au fost scrise mesaje obscene pe gardul institutiei

Ambasada Ungariei la Bucuresti a fost tinta vandalilor. Pe gardul exterior al Ambasadei Ungariei au fost scrise cu vopsea mesaje obscene la adresa Ungariei si mesaje cu referire la granitele vechi ale Romaniei.

Angajatii ambasadei au inceput sa stearga mesajele de pe gardul exterior.

Politistii si jandarmii s-au deplasat la fata locului si au deschis o ancheta.

Incidentul vine la cateva zile dupa ce in presa germana a fost preluata o declaratie a ministrul ungar de Interne, din care reiesea ca Romania si Bulgaria nu vor intra la termen in Spatiul Schengen. Oficialii din Ungaria, tara care detine in prezent presedintia UE, au respins presupusele afirmatii.

Ulterior, insa, in presa internationala au aparut mai multe declaratii ale unor diplomati europeni, conform carora cele doua tari nu pot adera inca la Schengen din cauza coruptiei care exista la granite.

Ambasadorul Ungariei la Bucuresti: e un incident izolat!

Ambasadorul Ungariei la Bucuresti, Fuzes Oszkar, a declarat ca incidentul de la sediul misiunii diplomatice este izolat, nu caracterizeaza relatiile dintre cele doua tari si nu trebuie sa i se acorde mare importanta.

„Nu este un mesaj, este un incident izolat. Nu trebuie acordata atentie mare acestui incident”, a declarat ambasadorul.

El a subliniat ca acest incident nu are nicio legatura cu relatiile dintre cele doua tari si nici cu relatiile interetnice.

La randul sau, consilierul in cadrul ambasadei Ungariei Balasz Adam a precizat ca in fata ambasadei sunt gardieni, insa doar in timpul zilei, nu si noaptea.

De altfel, el a reiterat mesajul transmis de ambasador, respectiv ca incidentul in urma caruia gardul ambasadei a fost vopsit cu o zvastica si cu mesaje vulgare este unul izolat.

„De ani de zile nu s-a intamplat asa ceva, iar autoritatile romane au fost absolut 100% corecte si s-au comportat foarte bine”, a spus Balasz Adam, adaugand ca la fata locului s-au prezentat politisti care au prelevat probe.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.