Ambasadorul Kazahstanului, la CCIA Timis. Ce legaturi importante s-ar putea dezvolta? FOTO

TIMISOARA. Aflat intr-o vizita in judetul Timis, ambasadorul Republicii Kazahstan din Romania, Daulet Batrasev , s-a intalnit si cu reprezentantii Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis. Dupa mai multe discutii, cele doau parti au cazut de comun acord ca dezvoltarea de relatii economice intre judetul Timis si mediu de afaceri din Kazahstan ar fi de bun augur pentru ambele parti. In plus, reprezentantul Kazahstanului in Romania isi doreste chiar ca timisoara sa se infrateasca cu un oras din tara sa.

„In primul rand, as dori sa mulltumesc conducerii CCIAT pentru organizare, pentru ospitalitate. Cred ca intalnirea a fost foarte buna si productiva si doresc sa-mi exprim speranta ca vom colabora in continuare si sper ca vom gasi parteneri pentru companiile din judetul dumneavoastra. Mi-ar placea, de asemenea, sa gasim un oras din Kazahstan care sa fie infratit cu Timisoara, pentru ca ar putea sa sprijine contacte mai intense. Din ce am inteles, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis este interesata sa gaseasca parteneri in afara spatiului comunitar, deci suntem in aceasta directie si sper ca Timisoara si judetul Timis sa fie o locomotiva in dezvoltarea relatiilor la nivel regional intre Romania si Kazahstan”, a declarat ambasadorul Kazahstanului, Daulet Batrasev.

Pe de alta parte, reprezentantii Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Timis vor putea, odata cu dezvoltarea relatiei economice cu Republica Kazahstan, sa isi demareze planul de patrundere in spatiul extracomunitar a agentilor economici din judet.

„Si eu de asemenea sunt multumita de ce s-a intamplat la sediu CCIAT. Prezenta domnului ambasador astazi la noi a facut posibila demararea programului strategic al nostru de a patrunde pe pietele extracomunitare. Avem un program pe 2016, prin care ne adresam firmelor si avem cereri din partea mediului de afaceri de a patrunde cu produsele noastre pe pietele din afara Uniunii Europene. De acceea, astazi am avut deosebita placere de a asculta si a ne informa domnul ambasador ca produsele pe care noi inca le mai producem in judet sunt cautate pe piata din Kazahstan. Ma refer aici la produsele lactate, care inca se importa in Kazahstan si nu din Romania, desi s-ar putea exporta din Romania, ma refer la produsele chimice, la echipamentele electro-mecanice, pe care le-am exportat pana acum, dar au ramas in urma. Suntem foarte multumiti de prezenta domnului ambasador, care ne-a asigurat ca ne va facilita relatiile de comert cu Camere din Kazahstan, chiar din capitala Kazahstanului”, a spun directorul CCIAT, Florica Chirita.

In plus, reprezentantii CCIAT vor participa, anul viitor, la o expozitie internationala pe care o organizeaza Ambasada, impreuna cu firmele din Kazahstan, pe tema energiei viitorului. Asta in contextul in care, in trecut, firmele din Timis au mai participat la un proiect pe tema energiei regenerabile, in parteneriat cu Ungaria.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.