Amenajarea Centrului Multifunctional de pe Marasesti, in licitatie, la Timisoara. Se cauta un constructor pentru aproape 5 milioane de euro

TIMISOARA. In 2016, an electoral, primarul Nicolae Robu venea cu promisiunea unui nou spatiu cultural, in buricul targului, pentru timisoreni. Un Centru Multifunctional, care sa gazduiasca centre culturale si reprezentante diplomatice, urma sa fie amenajat in cladirea in care a functionat Clinica de Dermatologie a Spitalului Municipal.

CITESTE SI: Elevii de la Lenau ar putea fi mutati din nou. Fostul liceu Mincu, in care invata, programat pentru reabilitare

Totul insa, urma sa fie realizat din fonduri europene, dar proiectul nu a fost eligibil, intrucat intr-o aripa a cladirii sunt ingrijiti bolnavii de cancer care au nevoie de radioterapie. Asa ca, primii bani europeni pe care se baza proiectul, n-au mai venit.

In toamna anului trecut, Nicolae Robu relua ideea de a transforma vechea Dermatologie in Centru Multifunctional, unde sa fie mutate rand pe rand Institutele culturale ale orasului, aceasta dupa ce s-a gasit o solutie pentru mutarea bolnavilor, in vechea cladire a STPT de pe Intrarea Doinei, unde pana nu demult au invatat elevii de gimnaziu de la Lenau.

Eu estimez ca poate nu pana la sfarsitul anului 2020, dar in prima parte a anului 2021, pe Marasesti va fi totul reamenajat si vor putea fi gazduite cele doua institute culturale, German si Francez. Ele sunt prezente cu activitate consistenta in orasul nostru. In masura in care vom avea solicitari si de la alte institute culturale, vom gasi solutii si pentru ele. Cladirea nu este in patrimoniul municipalitatii, a trebuit sa se rezolve la patrimoniu, nu e cumparata de spital cladirea, ci este doar in chirie. E o chirie pe care spitalul o plateste„, declara recent Nicolae Robu.

Acum, lucrarile pentru amenajarea Centrului Multifunctional de pe Marasesti au fost scoase la licitatie in Sistemul Electronic de Achizitii Publice.

Suma estimata pentru ‘REFUNCTIONALIZARE CLADIRE DIN FUNCTIUNE DE SPITAL DE DERMATOLOGIE IN CLADIRE CU FUNCTIUNE DE SPATIU MULTICULTURAL, Timisoara, str. Marasesti nr.5”, este de 18.926.875 lei, fara TVA, adica aproape 5 milioane de euro.

Municipalitatea isi pune nadejdea si in banii care ar trebui sa vina de la Guvern pentru Timisoara Capitala Culturala a Europei 2021.

Firmele interesate isi pot depune ofertele pana in 3 martie.

Cladirea de pe strada Marasesti a fost construita intre anii 1754 si 1757, avand destinatia de spital, si este pe lista Monumentelor Istorice de clasa A din Timisoara. Aici a functionat primul spital orasenesc civil din Romania, iar Timisoara a avut o unitate spitaliceasca aici cu 24 de ani inaintea Vienei si cu 34 de ani inaintea Budapestei.

Pana in anul 2013, in imobil au functionat Clinica de Dermatovenerologie si Clinica de Radioterapie Medicala, insa in toamna anului trecut, prima dintre clinici a fost mutata in cladirea renovata de pe strada Daliei din Complexul Studentesc.

Batrana cladire de pe Marasesti a avut parte de lucrari ample de reabilitare in secolul al XIX-lea, apoi doar reparatii izolate, iar in perioada 2005-2010 si 2012-2013 s-au refacut acoperisurile si fatadele. Imobilul are nevoie de o reabilitare capitala la interioare si subsoluri.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.