TIMIȘOARA. Acțiuni ale polițiștilor locali la Timișoara, care au ‘vânat’ șoferii nesimțiți care ocupă abuziv locurile destinate persoanelor cu dizabilități ori familiilor cu copii mici.
De la începutul anului, au depistat și amendat aproape 100 de conducători auto sănătoși tun și fără probleme locomotorii care își lăsaseră mașinile pe locurile rezervate celor cu handicap, amenajate și semnalizate ca atare, mai ales în parcările supermarketurilor.
„Astfel de situații au fost semnalate pe Str. Piatra Craiului, parcarea magazinului Auchan de pe Calea Aradului, parcarea Kaufland de pe Calea Martirilor, Splaiul Protopop Meletie Draghici, Ana Ipătescu, Intrarea Sabinei, Bld. 3 August 1919, Brândușei, Complex Studențesc, Luminita Boțoc, Dropiei, Piața Țepeș Vodă, Dr. N. Paulescu, parcarea Complexului Amazonia, Calea Sever Bocu, parcarea Lidl de pe Str. Budai Deleanu, în parcarea Dedeman din zona Lipovei, în parcarea Lidl, de pe Str. Nicolae Andreescu, parcarea Dedeman de pe Calea Șagului, parcarea Lidl de pe Str. Ștefan cel Mare etc.
Reamintim că potrivit Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap. Totodată, potrivit Legii 280/2023 privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum şi pentru persoane însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, în spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de 2 locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum şi de către persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani. În ambele cazuri sancțiunile sunt de la 2000 la 10.000 de lei și chiar ridicarea autovehiculului„, transmit reprezentantii Politiei Locale Timisoara.
Pareri
Cam multe locuri pt persoane cu handicap
Nu locurile-s multe ci handicapatii – in bun-simt, educational si in caracter.
Foarte bine. Eu am băiețel cu dizabilități și îmi vine efectiv sa le trag una peste cap poate înțeleg ca dizabilitatea nu e o gluma ,este f greu și pt pers cu dizabilitati și pt familiile lor.
Dar de unde sa ști dacă nu trăiești în papucii omului.
Și asa sunt tot mai puține facilități pt pers cu dizabilitati.
Ironia este ca majoritatea celor care parchează pe locurile pers cu dizabilitati au mașini „de mașini ” dar nesimțirea e la cote maxime și lenea la fel.
Eu unu as verifica si pe cei ce au acele stikere in parbriz. Multe sunt imprumutate de la rude, contrafacute etc.
Era si un reportaj pe la Arad pe aceiasi speta.
Trebuie controale muult mai multe
Doamne ajuta! Cat mai dese!!
In Timisoara pare ca toti cei cu handicap au masini foarte scumpe(!!!) iar problema este la cap ca nu se vede in alta parte!!!
Ioane, esti cam cercopitec. Daca ai o dizabilitate, nu ai dreptul la o masina „scumpa” ? Georgescian undercover esti.
Pe locul rezervat persoanelor cu handicap nu am parcat niciodată. Pe cel rezervat familiilor, mărturisesc ca am mai făcut o.
Faptul ca nu au acte doveditoare…nu înseamnă că șoferii sancționati nu sunt handicapați.
Sunt pe dracu. Acum 2 ani un idiot la coada la timpark ne fluura un certificat de handicapat că el nu poate sta in picioare și se enervează ușor. Cum mortishorii mati ai permis dacă ești așa irascibil? Cum nu poți sta in picioare când la ieșire a stat la povesti 20 min până am ieșit eu. În toată viața mea handicapați care chiar aveau nevoie de loc am văzut 2-3. Restul niste hahalere care nu pot sta in picioare doar la coada
Daca merg la Shopping City, in parcarea de sus, lunar vor aduce miliarde de lei la buget. Nesimtire mare!
Și uite așa voi boicota shopping city că dacă îmi iau o amendă nu justifică orice reducere ar avea pe acolo.
Adică ție ți se pare normal să parchezi, că așa vrei tu, pe locuri rezervate pentru unii cu handicap? Cât de josnic ești bă?!
Votant CG, cocalar cu BMW, tentativă de interlop, sau toate 3
Mă mir ca nu vă îngrijorează lipsa locuri de parcare din Timisoara
Nimeni și nimic nu sperie pe nimeni deoarece nu este nimeni care să aplice vre-o sancțiune.
Se poate tripla amenda atâta timp cât nu se aplica în mode serios și susținut.
La ce rost locuri pentru cei cu copii mici? Nu inteleg
E chiar așa greu de observat? Vin cu căruț pt cel mic, au in grija încă unul de 4-8 ani. Deschid larg ușile, iau căruciorul pliabil, îl desfac, îl dau jos pe cel mic in carut. Daca nu ai loc unde pui căruțul? În spatele mașinii pe drum sa vina boul cu viteza?
Mergeti zilnic sa eliberati acele locuri din parcea de la carefour de langa Judetean ! O rusine care se accepta , desi acolo sunt inclusiv bariere !
La buletine pe str Eminescu locul de parcare destinat persoanelor cu handicap este mereu ocupat de colorați cu bemveuri
La Shopping City e plin de babuini care parcheaza pe locurile de dizabilitati.. a devenit o normalitate pentru ei si daca le faci observatie se uita la tine ca la ultima aratare… trebuie amendati bine de tot.. Ar parca si in mall daca nu ar fi usa… ei se mira de ce domne sa se priveze ei de cele mai bune locuri si in nesimtirea lor calca in picioare drepturile persoanelor cu dizabilitati care oricum in tara noastra sunt putine. Tot timpul ma enervez cand vad, mai ales bolizi de zeci de mii de euro aruncati acolo pe locurile alea, nu de invidie dar pentru ca imi dau seama ce minte scurta au oamenii aia care cred ca toate li se cuvin lor si uita sa fie oameni.. cu tot cu masinile lor scumpe! Fara mila amendati si trasi la raspundere!
Politia este total inactiva si nici macar reactiva. Foarte greu se intervine pt aceste cazuri, inclusiv la sesizari. Placa standard este „suntem in misiune” si se intoarce privirea. Le recomand sa ii verifice si pe nesimtitii care parcheaza pe locurile celor cu handicap si care au stickere false albastre.
Doamne ajuta ! Sper sa continue aceste actiuni si la toate supermaketurile. Parcarile sunt goale si ei se pun pe locurile rezervate. Din pacate civilizatia nu se face decat asa, cu amenzi. Creste si bugetul local.
Din pacate pe plaiurile moritice amenzile mai mult se dau decat se incaseaza. In timp ce tot felul de locali iau prime pentru ca au dat amenzi, de parca e mare lucru sa scrii 30 de minute la o amenda, ca-n clasa intai.
Uni daca ar putea ar intra cu masina pana in magazin de lene sa mearga pe jos. Nu e de mirare ca suntem pe primul loc in EU la boli cardio.