Angajarea studentilor UPT in transformarea orasului discutata in Norvegia

TIMISOARA. Proiectele prin care Universitatea Politehnica Timișoara susţine programul Timișoara– Capitală Europeană a Culturii 2023 sunt în plină desfășurare, chiar și în perioada verii, când studenţii se bucură de o binemeritată vacanţă. Astfel, finalul lunii august a presupus implementarea activităţii cu numărul 4 a proiectului – Re-imaging and co-creating the city from my window -, respectiv o deplasare a echipei de proiect din partea UPT în Norvegia la doar 32 km de Stavanger (capitală europeană a culturii în anul 2008), în Bryne – localitate în care își are sediul Colegiul pentru Dezvoltare Verde (HGUt) – partener în implementarea proiectului.

Scopul deplasării a fost analiza implementării activităţilor din proiect și realizarea unei strategii eficiente de dezvoltare a lor astfel încât să obiectivele proiectului să fie atinse.

Proiectul care își propune să creeze cadrul în care tinerii să lucreze împreună în crearea unui oraș al viitorului, conștienţi de rolul lor în transformarea în bine a spaţiului, dar și a comunităţii în care sunt parte, are programată la mijlocul lunii octombrie o conferinţă internaţională interdisciplinară care va reuni specialiști din cât mai multe domenii, care contribuie la creșterea și dezvoltarea unui oraș – psihologi, ingineri, arhitecţi etc.

Totodată, în luna octombrie va avea loc, prin același proiect, o expoziţie în Biblioteca Universităţii Politehnica din Timișoara, cu sediul pe str. Vasile Pârvan, nr. 2B.

Expoziţia va fi alcătuită din fotografii ale Timișoarei realizate de la ferestrele orașului, trasformate prin diverse mijloace creative de tineri liceeni și studenţi în conformitate cu propria lor viziune despre viitorul orașului. Aceste lucrări au fost realizate încă din luna mai, când peste 40 de tineri au participat la un curs si ulterior workshop în care au învăţat o serie de informaţii legate de fotografie, cultură digitală, urbanism, ecosisteme urbane, orașe verzi și bunăstare, de la o echipă interdiscipliară de experţi români și norvegieni.

Lucrările ce vor fi expuse în Biblioteca UPT vor fi cuprinse și într-o broșură la care echipa de proiect lucrează în prezent.

În cadrul deplasării echipei UPT în Norvegia, s-a inclus și vizitarea orașului norvegian Bergen ce a fost capitală europeană a culturii în anul 2000, în vederea observării unor bune practici de implicare a tinerilor în comunitate, dar și de promovare a culturii în oraș.

Proiectul „Re-imaging and co-creating the city from your window” beneficiază de un grant în valoare de 41.807,08 euro din Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin granturile SEE și norvegiene. Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Liechtensteinului și Norvegiei la o Europă verde, competitivă și favorabilă incluziunii. Există două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale din Europa și consolidarea relațiilor bilaterale dintre statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează strâns cu UE în temeiul Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu 3,3 miliarde EUR prin scheme de granturi consecutive. Pentru perioada 2014-2021, granturile SEE și norvegiene se ridică la 2,8 miliarde EUR.

Mai multe detalii sunt disponibile la: www.eeagrants.orgwww.eeagrants.ro, pe pagina de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/profile.php?id=100083993605714 sau la contact psih. Cristina Hălbac Cotoară Zamfir – director proiect – email: [email protected].

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Mda, asa arata oamenii care vor sa ii conduca pe cei care chiar muncesc. Toaca niste bani , pentru ca de implementat chiar nu o sa mai aiba ce. Felicitari pentru calatoria gratuita, pardon, platita din banii nostri.