Ansamblul mixt Openville Timisoara va include cel mai mare hub medical integrat din vestul tarii

Ansamblul Openville Timişoara va include un hub medical integrat pe o suprafaţă de 3.000 mp, cel mai mare de acest tip din zona de vest a ţării. Va fi dispus pe două etaje în cea mai înaltă clădire de birouri din România, United Business Center 0 (UBC 0), aflată în construcţie. Proiectul mixt Openville, realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, integrează actualul Iulius Mall Timişoara, iar prima sa etapă de dezvoltare se află în curs de finalizare.

Hub-ul va oferi servicii complete, de diagnosticare și tratament, pe multiple specialităţi medicale, care vor trata, în principal, multe dintre afecţiunile specifice lumii moderne actuale, cu impact asupra evoluției și calității vieții. Serviciile vor putea fi accesate atât de angajaţii din clădirile de birouri din ansamblul Openville, cât şi de publicul larg.

Timişorenii vor avea la dispoziţie servicii medicale de cea mai bună calitate, oferite de personal ultraspecializat, într-un cadru modern, cu dotări şi echipamente de ultimă generaţie.

Printre specialităţile care vor fi disponibile se numără: ortopedie, kinetoterapie, acupunctură, cardiologie, obstetrică-ginecologie şi infertilitate, oftalmologie, ORL, estetică/dermatologie, remodelare corporală, stomatologie, endocrinologie, diabet şi nutriţie, gastroenterologie, medicină de familie, medicina muncii, neurologie, psihoterapie, microchirurgie şi pediatrie.

Datorită poziţionării hub-ului medical în clădirea de birouri UBC 0, cei care lucrează în zona office vor economisi timp, beneficiind de consultaţii şi tratament, în pauze sau după program. Totodată, clienţii Openville pot folosi în mod plăcut timpul de aşteptare până la programare pentru cumpărături sau relaxare.

UBC 0 va fi cel de-al patrulea imobil office care va fi finalizat în ansamblul mixt Openville Timişoara, după clădirile funcţionale UBC 1 (13.000 mp), UBC 2 (18.000 mp) şi UBC 3 (19.000 mp). Cu 155 de metri şi 27 de etaje, UBC 0 va fi cea mai înaltă clădire de birouri din România şi va îmbina spaţiile de lucru moderne cu cele de retail. Spaţiile de birouri vor avea o suprafaţă totală de 52.000 mp închiriabili, iar la demisol şi parter se vor regăsi magazine şi restaurante tematice. În plus faţă de hub-ul medical, clădirea va include şi un alt serviciu dedicat segmentului corporate: un centru de evenimente, cu şapte săli.

Ansamblul mixt Openville va reprezenta principala atracție de business, shopping şi loisir din vestul ţării. Proiectul reprezintă cea mai mare investiţie în real estate din regiune, în valoare de peste 220 milioane de euro.

Openville va fi realizat în două etape, iar prima sa fază se află în curs de finalizare şi va include: 47.000 mp suplimentari de retail, restaurante, magazine, săli de evenimente, un nou cinema multiplex, cel mai mare centru de fitness din ţară, 50.000 mp închiriabili de spaţii office în operare (UBC 1, UBC 2, UBC 3) şi alţi 52.000 mp închiriabili aflaţi în construcţie (UBC 0), un parc, un pasaj subteran destinat traficului auto şi aproximativ 4.070 de locuri de parcare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Vrem Hard Rock Cafe; Burger King; Gloria Jeans Coffee și gelaterie Haagen Dasz la Timișoara!