Modificari majore pentru online-ul din Romania! Se introduce un tarif de inregistrare si mentenanta a unui domeniu ‘.ro’ care asigura atat inregistrarea domeniului, cat si serviciul de utilizare pentru o perioada de 5 ani. Dupa expirarea perioadei de 5 ani, se va achita anual o taxa pentru Registrul de domenii “.ro”, necesara pastrarii serviciului de utilizare a domeniului.
Pentru domeniile ‘.ro’ inregistrate inainte de 01.07.2012, detinatorii dreptului de utilizare au obligatia de a achita tariful de mentenanta anual in intervalul 01.07.2017 – 01.10.2017. Pentru cele inregistrate in intervalul 01.07. 2012 – 01.07.2017, tariful de mentenanta anual va fi achitat in momentul in care dreptul de utilizare a domeniului ‘.ro‘ ajunge la 5 ani de la data inregistrarii, anunta CLAUS WEB, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii profesionale de gazduire web, hosting, reseller, cloud VPS si servere web din Romania, partener opiniatimisoarei.ro.
„Pana acum, inregistrarea unui domeniu ‘.ro’ se facea pe termen nedeterminat, iar de acum toti detinatorii vor trebui sa achite o taxa. Socotim ca e o masura buna, pentru ca sunt o multime de domenii ocupate si nefolosite de catre detinatori. In acest fel sunt sanse mari ca unele sa fie eliberate, daca cei care le au nu le prelungesc. Daca vor dori sa le tina in continuare blocate, e alegerea lor, insa vor trebui sa plateasca pentru asta„, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Claudiu Cadar, CEO CLAUS WEB.
Asadar, RoTLD va introduce tariful de inregistrare si mentenanta anuala pentru domeniile ‘.ro’ va intra in aplicare incepand cu data de 01 Iulie 2017.
„Stabilirea tarifului de inregistrare si mentenanta anuala reprezinta o cerinta necesara pentru alinierea domeniilor ‘.ro’ la politicile adoptate de toate tarile din lume. In Europa, in mod treptat, toate tarile au trecut la inregistrarea pe perioada limitata de timp a domeniilor cod de tara si reinnoirea in cazul in care solicitantul doreste folosirea in continuare a numelui. Ultima tara din Europa care a trecut la plata taxei anuale la domenii este Slovenia, in urma cu cca. 4 ani. In prezent, Romania este singura tara din Europa care nu a introdus un tarif de mentenanta anuala pentru domenii„, mai spune Claudiu Cadar, CEO CLAUS WEB.
Mai multe detalii gasiti AICI!