Apa oprita sau presiune scazuta la robinete in mai multe localitati din Timis, la inceputul saptamanii. Programul interventiilor Aquatim

TIMIS. Aquatim continuă lucrările de întreținere sau modernizare a propriei rețele de distribuție și va opri apa în unele localități din județ. În altele presiunea la robinete va fi scăzută în diferite intervale orare.

Luni, 28 aprilie, între orele 9-16, în Sânnicolau Mare se va opri furnizarea apei pe strada Mărășești pentru trecerea branșamentelor pe rețeaua nouă.

În perioada 28 aprilie – 12 mai, zilnic între orele 7-15, în Chevereșu Mare se vor efectua lucrări de mentenanță la Stația de Tratare a Apei. Pe durata lucrărilor este posibil ca presiunea apei să fie scăzută în localitate.

Tot în zilele următoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție și a bazinelor de înmagazinare din mai multe localități. Lucrările vor avea loc între orele 9-14, după următorul program:
– pe 28 și 29 aprilie presiunea va fi scăzută în Lovrin
– pe 28 aprilie se va opri apa în Nițchidorf
– pe 29 aprilie presiunea va fi scăzută în Nițchidorf
– pe 30 aprilie se va opri apa în Blajova, iar pe 5 mai presiunea va fi scăzută în aceeași localitate

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece aceste perturbări vor fi de scurtă durată, Aquatim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

De asemenea, consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.