TIMIS. Aquatim face noi lucrări de modernizare sau întreținere a propriei rețele de distribuție, iar echipele companiei vor acționa în mai multe localități în zilele care urmează.
În perioada 2-4 aprilie, zilnic între orele 9-16, în Sânnicolau Mare se va întrerupe furnizarea apei pe strada Fântana de Piatră pentru branșarea consumatorilor la noua rețea.
Joi, 3 aprilie, între orele 7-19 presiunea va fi scăzută în Buziaș și Bacova pentru lucrări de conectare a conductei dintre Stația de Tratare a Apei din Hitiaș și Stația de Repompare din Buziaș.
Tot pe 3 aprilie, între orele 8-14 se va opri apa în Petroasa Mare pentru lucrări de conectare a conductei dintre Victor Vlad Delamarina și Stația de Apă din Petroasa Mare.
Deoarece perturbările vor fi de scurtă durată, Aquatim recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.
De asemenea, consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.