Aproape 1.500 de elevi din judetul Timis primesc 180 de lei prin programul ”Bani de liceu”

TIMISOARA. Programul ”Bani de liceu” in Timis le aduce elevilor care provin din familii cu un venit mic 180 de lei lunar, dar unitatea de invatamant la care invata le poate retrage bursa daca au absente multe sau rezultate slabe la invatatura.

Elevii timisoreni care au un venit pe membru de familie sub 150 de lei vor primi cate 180 de lei de la Ministerul Educatiei, prin programul ”Bani de Liceu”. In judetul Timis, din cei 1450 de elevi care au depus dosare pentru a primi acesti bani, 6 dintre ei au fost respinsi, dar au depus contestatie.

De-a lungul timpului, de cand a fost demarat programul, toate contestatiile au fost solutionate pozitiv pentru elevi. Noi le-am trimis la Ministerul Educatiei, iar acum asteptam”, ne-a spus Marin Popescu, inspector scolar general in judetul Timis.
Pe langa conditia legata de venitul pe membru de familie, elevii care primesc bani prin acest program sunt conditionati de numarul de absente de la scoala. Astfel, daca unul dintre beneficiari lipseste nemotivat de la ore, conducerea unitatii de invatamant poate sa-i retraga bursa. De asemenea, elevul trebuie sa aiba si o conduita deosebita la scoala, dar si o situatie scolara buna (sa nu fie corigent sau cu media scazuta la purtare).

Anul trecut, 1.836 de dosare au fost depuse. Numarul mai mic de dosare depuse in acest an este explicat si de inspectorii scolari prin faptul ca cifra de scolarizare este mai mica in acest an.

Lista completa a beneficiarilor bursei este disponibila si la adresa web http://banideliceu.edu.ro/.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.