Romanii vulnerabili vor primi 1.400 de lei de la stat pentru plata facturilor la energie. Cardurile pentru incasarea ajutoarelor vor fi emise si distribuite de Compania Nationala Posta Romana.
CITESTE SI: A fost adoptata noua lege a energiei electrice. Cum se vor calcula facturile
Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene va oferi romanilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie in valoare de 700 lei, de doua ori pe an.
Conform stirileprotv.ro, 2,8 milioane de gosopdarii vor beneficia de acest ajutor acordat de stat.
Sprijinul acordat populatiei vulnerabile poate fi utilizat pana la data de 31 decembrie 2023 si va fi acordat in doua transe, astfel:
– 700 lei/semestru, se acorda in luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023
– 700 lei/semestru, se acorda in luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023
Conform propunerii de ordonanta, vor beneficia de masura:
a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflati in evidenta caselor de pensii sectoriale si beneficiarii de drepturi acordate in baza legilor cu caracter special, platite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu varsta egala sau mai mare de 60 de ani si ale caror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de varsta si ale caror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
b) persoanele – copii si adulti – incadrate in grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale caror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
c) familiile beneficiare de alocatie de sustinere a familiei, in conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) familiile si persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, in conditiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Lista cu cei care vor beneficia de acest sprijin va fi intocmita de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, iar sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tiparit si distribuit de catre Compania Nationala „Posta Romana” S.A, fara valoare nominala, cu valabilitate pe teritoriul Romaniei, prin care se confera titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea pretului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrica, energie termica centralizata, gaze, butelie, lemne pentru foc, pacura, peleti si alte materiale de incalzire.