Aquatim, in lumina reflectoarelor, la EXPOAPA 2024

TIMISOARA. În perioada 11-13 iunie 2024, la Brașov, are loc Forumului Regional al Apei Dunăre – Europa de Est (pe scurt, EXPOAPA), organizat de Asociația Română a Apei. Directorul Aquatim, dr. ing. Ilie Vlaicu, participă la eveniment în calitate de Președinte A.R.A., alături de o delegație formată din cei mai buni specialiști ai companiei noastre.

Cu invitați valoroși, specialiști în domeniul apei, manageri, proiectanți, cercetători și operatori de servicii de alimentare cu apă și de canalizare din țară și străinătate, EXPOAPA își propune facilitarea schimbului de idei și soluții aplicative, într-un cadru oportun pentru consolidarea colaborărilor și parteneriatelor. 91 de firme de profil din țară și din străinătate expun cele mai noi tehnologii în domeniu, pe o suprafață de circa 4000 mp (spațiu interior și exterior).

Agenda evenimentului include seminarii și conferințe dedicate subiectelor de interes major pentru sectorul apei: finanțarea sustenabilă din tarif a costurilor apei potabile și apei uzate, tendințele actuale în gestionarea pierderilor de apă, digitalizarea operatorilor de apă. Subiectul principal de discuție, însă, va fi cu siguranță viitorul industriei apei în România, prezentându-se soluții integrate de finanțare pentru operatorii regionali și administrația publică, pentru a asigura sustenabilitatea pe termen lung:

Industria apei are un potențial enorm pentru a deveni proiectul de țară pe care îl dorește ARA. În jurul serviciilor de apă și canalizare se poate structura o întreagă rețea care să susțină și alte domenii conexe – construcții, echipamente specializate, servicii de proiectare, consultanță etc. Este nevoie de multă muncă și de o strategie comună, bazată pe o strânsă colaborare între reprezentanții instituțiilor publice centrale, operatorii regionali de apă, instituțiile financiare care pot asigura finanțarea proiectelor majore și autoritățile locale, conștiente de oportunitățile la nivel local. Trebuie să acționăm. Viitorul este acum!” – dr. ing. Ilie Vlaicu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.