Asezata in plin centru cu scandal, transformata intr-un simbol al orasului. Statuia Lupoaicei, la 97 de ani de cand a fost adusa la Timisoara. Foto

TIMISOARA. Intr-o vreme in care cladirea Operei era inca in reabilitare dupa ce un incendiu cauzase daune considerabile, iar Catedrala Mitropolitana nu era nici macar la stadiul de plan, la Timisoara era instalat un monument ce avea sa devina un simbol al orasului.

Statuia Lupoaicei a ajuns la 97 de ani de cand a fost amplasata in centrul Timisoarei, chiar de Sfantul Gheorghe.

Copie a celebrei Lupa Capitolina, monumentul a fost instalat in centrul orasului in 23 aprilie 1926, pe un soclu de 4,49 de metri.

La fel ca in cazul originalului din capitala Italiei, statuia ii infatiseaza pe intemeietorii Romei, Remus si Romulus, alaptati de lupoaica.

Inaugurarea monumentului a avut loc la data de 23 aprilie 1926, in prezenta a 10.000 de timisoreni. La eveniment au luat parte dr. Samuil Sagovici, primarul Timisoarei de la acea vreme, Vasile Goldis, pe atunci ministrul Cultelor, Grigore Trancu-Iasi, ministrul Muncii, precum si delegati de-ai lui Mussolini, conducatorul statului italian din acele timpuri.

Predarea s-a facut de catre consulul Italiei la Timisoara, Giulio Cesare Codecca. Solemnitatea a decurs cu totala excludere de la orice rol a fostului primar al Timisoarei dr. Lucian Georgevici, obligat sa demisioneze in data de 17 aprilie, intr-un climat tensionat.

Centrul Timisoarei a fost atunci locul unei manifestatii de protest, deoarece Italia, aflata sub conducerea liderului Benito Mussolini (supranumit „Il duce„), sprijinise pretentiile teritoriale ale Ungariei.
Statuia cadou a atras nemultumirea manifestantilor, care au protestat fata de primirea ei, ea fiind chiar indepartata o vreme din centrul Timisoarei. In cel mai pur grai banatean, o parte dintre protestatari au scandat atunci in piata la adresa lui Mussolini: „Duce, duce, ia-ti cataua si ti-o f***ce!”.

Amplasarea statuii in centrul orasului avea sa ramana realizarea notabila a mandatului lui Sagovici la Primaria Timisoara, acesta incheindu-se la 1 iunie, in acelasi an. Avea sa ramana in primarie, ca secretar, dar din 1931 pana in 1937, lucrand alaturi de primarii Coriolan Balta, Cornel Grofsorean, Cornel Lazar, Liviu Gabor, Petru Olariu si Augustin Coman.

Dintre cei prezenti in acel comitet de primire, Samuil Sagovici si Vasile Goldis au strazi in Timisoara care in zilele noastre le poarta numele.

De asemenea, statuia beneficiaza de iluminat artistic pe timpul noptii inca din 2012.

Protest inedit pe statuie

Tot din istoria statuii Lupoaicei face parte si un episod petrecut dupa Revolutia din 1989. Un timisorean, Faur Isaia, care a devenit faimos pentru protestele sale, cum ar fi stropirea cu cerneala a fostului presedinte Emil Constantinescu, a mai marcat un episod de revolta cand s-a urcat pe statuia Lupoaicei din centrul Timisoarei.

In anul 1998, cand se inaugura statuia Regelui Ferdinand din Piata Operei, Faur Isaia s-a inarmat cu pancarte si s-a cocotat pe monument pret de cateva ore.

Statui similare in Romania

Timisoara nu este singurul oras din tara care are o statuia a Lupoaicei. Primul monument de acest gen a fost amplasat la Bucuresti, in 1906, la implinirea a 1800 de ani de la cucerirea romana a Daciei. A fost mutata de mai multe ori de-a lungul anilor, iar in prezent se afla in piata Sfantu Gheorghe.

O alta statuie a Lupoaicei a fost amplasata in 1924 la Cluj-Napoca. In perioada 1940-1944 a fost mutata la Sibiu. Dupa Al Doilea Razboi Mondial a fost readusa la Cluj, plimbata prin mai multe locatii, iar din 2008 a fost readusa pe soclul de pe Bulevardul Eroilor.

O a treia statuie a fost amplasat in 1924 la Targu Mures, insa din 1940 a fost mutata la Turda, unde se afla si acum.

Legenda lupoaicei

Legenda spune ca in vremuri demult trecute un imparat avea doi fii, iar inainte de moarte le-a lasat celor doi imparatia, si le-a cerut sa conduca cate un an fiecare. Fratele cel mare, dupa primul sau an la conducerea imparaţiei, a refuzat sa lase tronul fratelui sau si l-a aruncat in inchisoare atat pe el, cat si pe sotia acestuia. Fetita pe care o aveau cei doi prizonieri a fost crescuta de un boier. Dupa ce a crescut, tanara s-a casatorit cu un localnic si a nascut doi baieti – Remus si Romulus. Cand a aflat acest lucru, imparatul a trimis un slujitor sa ii omoare copiii. Slujitorului i s-a facut mila de bebelusi, i-a pus intr-o albie, iar apoi le-a dat drumul pe rau. Apele au dus copiii intr-un loc pustiu, departe de asezarile omenesti, iar micutii au fost gasiti de o lupoaica.

Lupoaica i-a asemanat cu puii ei, omorati anterior de vanatori, s-a asezat langa ei, i-a hranit si i-a incalzit. Copiii si-au petrecut restul timpului cu ea, pana au fost gasiti de niste ciobani. Boitarii au dat dovada de rabdare pana au reusit sa ii inveţe pe frati obiceiurile oamenilor, deoarece le preluasera pe cele ale animalelor.

In urma unei lupte, Remus este luat prizonier la curtea imparatului pentru a fi pedepsit. Acolo este recunoscut ca fiind nobil, datorita fizicului sau impunator, iar Remus povesteste despre copilaria sa. Mai mult, slujitorul care le-a dat drumul pe apa l-a recunoscut repede, iar atunci cand fratele sau, Romulus, vine sa il salveze, realizeaza ca cei doi sunt nepotii imparatului si ca parintii lor sunt in inchisoare. Remus si Romulus isi salveaza parintii, care preiau conducerea imparatiei, iar pe unchiul lor il arunca in inchisoare.