Asistenta maternala, in grija careia a murit o fetita de 4 ani, a facut primele declaratii la Timisoara. A fost pusa sub acuzare. Video

TIMISOARA. Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis au pus-o sub acuzare pe asistenta maternala de la Masloc, in grija careia se afla fetita de numai 4 ani care s-a stins dupa o lovitura la cap in urma cu doua luni.

Femeia a venit in fata anchetatorilor marti dimineata, insotita de avocat. La iesirea de la intalnirea cu procurorii, asistenta maternala a facut o serie de declaratii.

Va reamintim, la inceputul lunii decembrie a anului trecut o fetita de numai 4 ani, care se afla in plasament in casa unor asistenti din localitatea Masloc, a cazut din pat in timpul noptii si s-a lovit de la cap de un dulap aflat in apropiere.

Se pare ca nimeni nu a dat importanta loviturii, iar dimineata, cand s-a trezit din somn, fetita avea un cucui. La scurt timp dupa ce a mancat micul dejun, copilul a inceput sa vomite si apoi a lesinat.

Asistentii maternali care o cresteau au sunat imediat la 112 si au cerut ajutorul medicilor, insa cand au ajuns la Masloc, acestia n-au mai putut decat sa constate decesul fetitei.

Fratii fetitei care a murit au fost introdusi de urgenta de catre DGASPC Timis intr-un program de consiliere psihologica.

In 30 ianuarie, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie a finalizat ancheta desfasurata in Timis.

Raportul comisiei de ancheta a ANPDCA arata ca femeia de 72 de ani, care mai avea in plasament alti doi copii, a gresit ca nu a cerut ajutor in momentul in care micuta s-a lovit la cap, sau cand a vazut cucuiul pe care il avea, dar si ca batrana era depasita in ceea ce priveste implicarea in asigurarea nevoilor particulare ale copiilor.

Acelasi raport spune ca autoritatile nu au monitorizat corespunzator fetita si activitatea asistentei maternale, iar comisia de ancheta propune mai multe masuri, printre care si demiterea conducerii DGASPC Timis.

Conform raportului mentionat, Corpul de control al ANPDCA a constatat ca:
• monitorizarea evolutiei fetitei, din momentul in care a ajuns in plasament, precum si a activitatii asistentei maternale, a fost defectuoasa;
• asistentul maternal care avea in grija fetita de 4 ani, desi avea pregatire de asistenta medicala, nici in noaptea in care a avut loc accidentul si nici a doua zi, nu a apreciat necesar sa apeleze serviciile medicale;
• asistenta maternala era depasita in ceea ce priveste implicarea in asigurarea nevoilor particulare ale copiilor pe care ii avea in grija, insa acest aspect nu reiese din monitorizarea activitatii ei;
• pana la momentul actiunii de control, DGASPC Timis nu luase nicio masura disciplinara fata de vreunul dintre specialistii implicati in caz, nefiind ceruta nici macar constituirea unei comisii de disciplina care sa verifice modul in care angajatii DGASPC implicati si-au indeplinit atributiile;
• nu au fost evaluate implicatiile alegerii unui asistent maternal in varsta de 71 de ani, fara grup social de suport, care mai avea un copil de 11 ani in crestere si ingrijire si un minor de 17 ani cu masura de protectie speciala, pentru plasamentul unor copii de varste foarte mici (4 luni, 4 ani si 5 ani), cu nevoi multiple;
• coordonarea deficitara a angajatilor responsabili de alegerea asistentului maternal, in momentul in care acestuia i s-au incredintat in plasament trei copii, cu varste foarte mici si nevoi multiple si diferite;

Astfel, avand in vedere aceste constatari, ANPDCA a solicitat Consiliului Judetean Timis, in adresa care a insotit raportul Corpului de Control, sa analizeze activitatea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Timis si sa ia in considerare, conform legii, inclusiv demiterea conducerii DGASPC. Noua conducere trebuie sa fie capabila sa puna la punct modul in care isi indeplinesc atributiile angajatii responsabili cu alegerea asistentului maternal, precum si responsabilii de evaluarea si monitorizarea ulterioara a acestora, dar si sa gestioneze corect situatiile de criza. De asemenea, echipa de control a ANPDCA recomanda inceperea cercetarii administrative a asistentei maternale, a managerului de caz al fetitei, a psihologului care a evaluat-o, precum si a sefului serviciului management de caz„, se arata in raportul Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. După față, femeia asta nu e normală la cap.

  2. La ce trasaturi are 100% nu este in regula doamna in vsarsta

  3. Alaturi de doamna amp trebuia sa fie si doamnele manager si director pe copii.

  4. Ardelean o vrea încă angajată la direcție, nu se poate să fie cercetată.

  5. Directoarea trebuie și ea audiată.
    A murit un copil, au murit mai mulți copii în ultimii ani,
    Monica ar trebui să fi demisionat de mult.
    Nu e nevoie să faca parada modei în direcție, poate să o facă ori unde altundeva.