Asta chiar a usturat. 5.000 de lei amenda pentru un sofer dat in vileag de un caine, in Timis!

TIMISOARA. Ghinion curat pentru un tanar care se indrepta cu masina spre Timisoara, venind dinspre frontiera cu Serbia.

Soferul a fost tras pe dreapta de o patrula mixta formata din politisti de frontiera, jandarmi si inspectori vamali. Acestia s-au apucat sa-i verifice omului masina.

A fost pus la treaba si cainele de serviciu ‘Pona’, specializat in descoperirea tigarilor de contrabanda ascunse prin te miri ce locuri.

Dupa cateva clipe, cainele dresat a dat semne de neliniste si a inceput sa latre. Politistii si jandarmii aveau sa descopere ascunse in roata de rezerva a autoturismului aproape 300 de pachete de tigari si 21 de litri de alcool.

tigari-roata

Tanarul de 25 de ani care conducea masina a ridicat din umeri si a spus ca habar nu avea ca in roata de rezerva s-ar afla asemenea marfuri.

Tot in autoturism, oamenii legii au descoperit si 40 de sticle de bere, a cate 500 ml fiecare, pline cu alcool din Serbia.

Soferul a fost dus la audieri la sediul Sectorului Politiei de Frontiera Deta. S-a ales cu o amenda de 5.000 de lei, iar marfa, in valoare de 4.760 de lei, a fost confiscata.

In primele 9 zile de la declansarea misiunilor jandarmilor alaturi de politisti in frontiera, au fost inregistrate 570 de misiuni, constatate 53 de ilegalitati si aplicate amenzi de peste 17.000 de lei.

Va reamintim, incepand cu data de 30.11.2015, Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara si Gruparea de Jandarmi Mobila Timisoara actioneaza in baza unui plan comun de mentinere, asigurare a ordinii publice si cresterii gradului de siguranta a cetateanului, atât in punctele de trecere a frontierei de stat, cât si la frontiera verde.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Să fim serioși… asta a fost pârât 100%. Poliția nu trebuie să se deranjeze deloc căci știu sigur că aștea se toarnă între ei.

  2. Controalele cu caini antrenati sa detecteze tigari, alcool, droguri, etc ar trebui sa fie standard la trecerea frontierei cand intri/iesi din UE. Un caine antrenat bine nici nu trebuie sa intre in masina, daca se deschid usile si portbagajul va alerta imdediat.