Atentie biciclisti! Primaria Timisoara pregateste o ‘surpriza uriasa’ pentru voi, in centru!

TIMISOARA. Dupa ce a interzis pedalatul in centrul Timisoarei, dar si pe strazile pietonale Marasesti si Alba Iulia, Primaria Timisoara se pregateste de alte restrictii. Vorbim despre cele 10 strazi care vor deveni pietonale in cadrul proiectului de modernizare a zonei Cetate, dar si despre alte 4 strazi care se afla acum in curs de transformare, cele cu asfalt pe mijloc.

Asadar, odata cu inchiderea santierului din zona Cetate, va fi interdictie la pedalare si pe cele 10 strazi incluse in proiect – Sergent Constantin Musat, Vasile Alecsandri – pe tronsonul Piata Unirii si Libertatii, Lucian Blaga – pe tronsonul Piata Unirii si Piata Huniade, Florimund Mercy, Franceso Griselini, Fara Nume 2, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu si Enrico Carusso, dar si pe cele 4 „sosele pietonale”: strada Janos Bolyai, Augustin Pacha, Dimitrie Cantemir si Victor Vlad Delamarina.

Pietonal in tot centrul istoric al Timisoarei

Mai mult decat atat, primarul Nicolae Robu sustine ca se pregateste transformarea mai multor strazi din centru in pietonale. Vorbim despre zona cuprinsa intre strada Sf. Ioan – cea care da de la Materna in Marasti – si Bastionul Theresia. Marea majoritate a strazilor sunt cuprinse in proiectul Cetate 2, aflat in lucru la primarie. Sunt planuri pentru reabilitarea unei suprafete de 40.000 de metri patrati, cu 10 milioane de euro, proiectul urmand sa fie depus pentru fonduri europene in exercitiul financiar 2014-2020.

„Zona de interventie propusa include strazile Ianos Bolyai, Dimitrie Cantemir, Carol Telbisz, Episcop Augustin Pacha, Carol Robert de Anjou, Palanca, Petre Tutea, Martin Luther, Proclamatia de la Timisoara – pana la intersectia cu Martin Luther, Paul Chinezu, George Cosbuc, Matei Corvin, Regimentul 5 Vanatori, Emanoil Ungureanu, Alba Iulia, Marasesti, Victor Vlad Delamarina, Coriolan Brediceanu – pana la intersectia cu Gheorghe Dima, Gheorghe Lazar – pana la intersectia cu Gheorghe Dima, General Eremia Grigorescu. Valoarea lucrarilor este cuprinsa intre 42-45 milioane lei cu TVA inclus, extrapoland costurile pe care le-am avut in cadrul proiectului de reabilitare a centrului istoric”, declara, in primavara acestui an, viceprimarul Dan Diaconu, pentru opiniatimisoarei.ro.

Odata cu inceperea lucrarilor la Inelul I de circulatie, in jurul centrului istoric, care va fi pe un singur sens, primarul Timisoarei sustine ca strada Sf. Ioan va deveni deja pietonala. Pe ea vor circula insa si mijloacele de transport in comun.

„Strada Sf. Ioan va deveni o strada pe care vor circula numai troleibuzele, transportul in comun, altfel va fi pietonala si ea. De acolo, incepand de la Sfantul Ioan si pana la Bastion, totul va fi pietonal. Vreau sa extindem zona pietonala a Timisoarei, asta e o idee mai veche de-a mea, din campania electorala, am enuntat-o atunci prima data, pana in spatele Parcului Catedralei. Deci, de acolo incepand, si pana la Bastion, pe o anumita directie, respectiv pana la Parcul Botanic, cu prelungire prin Parcul Botanic, trebuie sa fie o zona de loisir a Timisoarei”, ne-a declarat Nicolae Robu.

In alta ordine de idei, o mare „surpriza” pregatita de autoritatile locale pentru biciclisti, care de curand au fost interzisi in centrul orasului. Primarul le explica timisorenilor ca au alternative daca vor sa se plimbe cu vehiculele pe doua roti si ca tot ce este pietonal trebuie sa fie folosit doar de pietoni.

„Acum, in ultima vreme, exista pretentia de a fi cu bicicleta si acolo unde chiar nu este cazul. Am asigurat trasee alternative, o strada paralela cu strada Marasesti, la o distanta de vreo 30 de metri, este strada Sf. Ioan cu piste biciclete pe carosabil. O pista paralela cu axul longitudinal al Pietei Victoriei, este pe strada Piatra Craiului, o pista excelenta facuta anul trecut. Ei, noi nu vrem sa folosim aceste variante alternative, trebuie neaparat sa mergem printre pietoni, prin centru, sa le tulburam linistea, sa ii speriem pe copii si chiar sa riscam sa-i lovim. Voi pastra sensul din limba romana al cuvintelor. Zona pietonala inseamna zona pentru pietoni. Nu inseamna zona pentru monociclete, pentru miniscutere, pentru triciclete si asa mai departe. Si, evident, nici pentru biciclete”, a conchis Robu.

Aceeasi surpriza le-o pregateste insa si soferilor, dar nici vorba sa spuna prea multe despre locuri de parcare pentru ei in apropierea centrului istoric! Ar trebui sa se creeze o parcare cu 700 de locuri pe sub bulevardul I.C. Bratianu, cel cu palmieri, insa despre ea se discuta abia la nivelul anului… 2017.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ce-i cu masinile alea parcate pe trotuar?

  2. Zice Robu:

    „Zona pietonala inseamna zona pentru pietoni. Nu inseamna zona pentru monociclete, pentru miniscutere, pentru triciclete si asa mai departe. Si, evident, nici pentru biciclete”.

    Si in acelasi articol tot conducatorul iubit zice: „Strada Sf. Ioan va deveni o strada pe care vor circula numai troleibuzele, transportul in comun, altfel va fi pietonala si ea.”

    Deci simpla comparatie a citatelor dintr-un singur articol ne arata ca daca Robu vrea, pe pietonale pot circula si alte vehicule (ex. troleibuz), insa daca vor altii, pietonala inseamna pietonala, da! Sa fie clar, ce mana naibii, nu tremura el la ce zice strada!!

    Trist, trist tare. Oamenii care nu suporta critica nu prea au ce cauta intr-o functie de conducere, dar na…

  3. De mic copil Robu planuia acest lucru. Dovada chiar in vorbele primarului „Nu inseamna zona […] pentru triciclete”.
    Trotinete? Copii in general? Ca aia mici mai au obiceiul periculos de a alerga, pundand in pericol alti pietoni, tulburandu-le linistea cu strigatele lor 😀

  4. In sfarsit se face ordine in Timisoara.Bravo.

    • De ce? S-a schimbat intreaga clasa politica a orasului si nu am aflat noi inca? 😀

  5. Lae vrea sa respecte limba romana, deci pietonal inseamna pentru pietoni. Dar bre Lae, cand legea spune ca dupa ora 22,00 este ora de liniste, de ce bubuie tot orasul de basii de la cluburi pe tot parcursul primaverii, verii si toamnei? De ce pentru tine, bre Lae, ” terasa sezoniera pe durata sezonului estival ” inseamna tot anul? Nu mai e valabila limba romana? Doar limba italiana, a prietenului tau Pasarelli si argatul sau din consiliul local?

  6. Bravo!

  7. Zona pietonala inseamna zona pentru pietoni.
    greşit! Citiţi legislaţia nu impresiile astistice!

  8. Ieri era unu cu bitigla sa se urce pe noi pe trotuar,tot el era nervos ca nu sarim mai repede sa aiba el pe unde circula. Mai fratilor(ciclisti)va cam intreceti cu gluma.

  9. … omul asta are probleme.

  10. Foarte bine sper sa fie pusa in practica aceasta directiva … nesimtirea biciclistilor este fara sfarsit

  11. În ultima vreme bicicliștii au devenit tot mai aroganți și agresivi având impresia ca trotuarele sunt pentru ei și nu pentru pietoni.Uita ca ei pot să circule si pe carosabil legal .

  12. Biciclisti culeg ce seamana…
    O mare parte din biciclisti au devenit agresivi, in zonele mixte pietoni/biciclisti claxoneaza cand nu sunt lasati sa treaca (neintentionat desigur) , merg in viteza. In zonele mixte biciclisti autoturisme merg alaturat, de pe carosabil vireaza brusc pe trecerea de pietoni, pe trecerea de pietoni trec pe biciclete, nu respecta regulile elementare de circulatie pe drumurile publice..
    Zona centrala e gandita ca zona de relaxare nu ca o zona de razboi…

    • Mergeti la padure … pentru relaxare ( o recomanda chiar primatul pe care l-ati ales)