Au explodat preturile pe piata imobiliara din Timisoara. Cu cat s-au scumpit apartamentele si ce urmeaza

TIMISOARA. Se scumpesc apartamentele de la o zi la alta, iar preturile seamana ingrijorare pe piata imobiliara la Timisoara.

CITESTE SI: Concurs unic in tara, la Timisoara. Cele mai nastrusnice barcute din pet-uri si alte materiale reciclabile se intrec pe Bega in weekend 

Situatia este similara in toate orasele mari din Romania. O arata o analiza a specialistilor de la imobiliare.ro potrivit careia doar de la finele lunii aprilie si pana astazi pretul mediu al metrului patrat construit a crescut cu nu mai putin de 1.5%, ajungand la 1.215 euro, la nivel national.

Tendinta de crestere a preturilor a fost resimtita in toate marile orase ale tarii, atat pe piata apartamentelor vechi, cat si pe cea a apartamentelor noi.

In Timisoara, sumele cerute de vanzatori s-au majorat, in medie, cu 1,6% luna trecuta, de la 1.182 la 1.201 euro pe metru patrat util se arata in studiul celor de la imobiliare. Apartamentele din blocurile vechi s-au scumpit mai mult, respectiv cu 1,7%, de la 1.186 la 1.206 euro pe metru patrat util. Cele din ansamblurile noi, pe de alta parte, au consemnat un avans de 1,3%, de la 1.169 de euro pe metru patrat la finele lui aprilie, pana la 1.184 de euro pe metru patrat la finele lui mai.

Specialistii spun ca tendinta de scumpire se va mentine si in perioada urmatoare, in ciuda faptului ca vara, traditional, preturile se mai tempereaza pentru ca inainte de venirea toamnei sa o ia din nou razna.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.