Au fost instalati primii aproape 500 de metri de cale ferata nou nouta din magistrala CFR ce se modernizeaza cu bani europeni pe tronsonul de Timisoara. VIDEO

TIMIȘOARA. Moment important pe șantierul de pe lotul 3 al magistralei CFR Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, care se modernizează cu bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliența.

CITESTE SI: A plecat in istorie. A fost demolata vechea pasarela pietonala de la Gara Mica din Timisoara pentru modernizarea magistralei CFR Caransebes – Arad. VIDEO

Se aproprie de finalizare lucrările de montare a liniei 133C, pe o distanță de 480 m, linie ce face racordul între linia 100 Timișoara – Jimbolia și stația Ronaț Grupa D.

In martie, pe acest segment ar putea trece primele trenuri, anunță CFR Infrastructură Timișoara.

Este primul tronson de linie ferată reabilitată și montată definitiv în cadrul lucrărilor de pe Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj.
Urmează lucrări de completare cu piatră spartă, buraje tehnologice și montarea a doi schimbători de cale noi, astfel încât, în luna martie să fie deschisă circulația feroviară provizorie pe această variantă„, transmit reprezentanții CFR Infrastructură Timișoara.

Zilele trecute, pe același tronson, de Timișoara, a plecat în istorie vechea pasarela pietonală de la Gara Mică, care a fost demolata.

Este vorba despre construcția metalică ce asigura conexiunea pietonală între străzile Avram Imbroane și Aristide Demetriade. În loc, se va ridica o pasarela modernă.

Operatiunea a fost surprinsa in imagini de cititorul opiniatimisoarei.ro care monitorizeaza proiectele de infrastructura din Timisoara si din judet.

Tronsonul 3, Timișoara Est – Ronat Triaj, măsoară 13,86 km, iar lucrările sunt realizate de Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – cu 1,4 miliarde lei (fără TVA).
În acest moment, acest lot se apropie de 2% realizare. Traseul ce traversează Timișoara cuprinde 5 stații de cale ferată, 3 poduri, 3 podețe, 4 pasaje superioare și 5 pasaje inferioare.

Sunt deschise în continuare doar 3 dintre șantierele pentru modernizarea magistralei de cale ferată Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, împărțită în 4 loturi.

Cel mai avansat rămâne Lugoj – Timișoara, unde gradul de realizare se apropie de 20%, în vreme ce pe Caransebeș – Lugoj nu s-a mișcat încă nimic, acesta fiind încă în stadiul de proiectare.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat joi la Timișoara că aceasta etapă se apropie de final și în scurt timp, muncitorii vor trece la treabă și pe lotul Caransebeș – Lugoj.

CITESTE SI: Cel mai avansat tronson din magistrala de cale ferata Caransebes – Lugoj – Timisoara – Arad, care se modernizeaza cu bani europeni, se apropie de 20% realizare. Pe unul dintre cele patru loturi CFR nu s-a lucrat deloc

Va reamintim, întreaga magistrala Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, de 162 de kilometri, se reabilitează cu bani europeni prin PNRR, aproape 9 miliarde de lei, bani ce trebuie cheltuiti pana in 2026.
La încheierea obiectivului de infrastructură, trenurile de călători vor putea prinde viteze mari, chiar și de 160 km/h, iar cele de marfă de 120.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Fantastic! 480 m . Daca un vagon are 12 + m lungime este vorba de o garnitura de 25 de vagoane .
    Tema de bacalaureat. Trenul intra cu 60 km pe ora accelereaza ; apoi dupa…xxx m iese din tronson si franeaza , obligatotiu. Se cere: variatiuni.
    In rest, succes, sa ne revedem dupa primii 10 km predati

    • Grindeanu sa iasă și sa taie panglica precum ne.a obișnuit.
      Sau taie panglica doar în cartierul de vile din mosnita unde nevasta sa este acționar? Sunt curios cât de repede au obținut finanțare pt utilități?
      Dacă temutul bolojan face conferință de presă pt ca Vrea sa dea afara 180 bugetari,ce speranțe mai ai ca o sa fie bine în tara?

      • Cine va valorifica pasarela de la gara de Est TIMIȘOARA ?

    • Cu o tehnologie invechita in constructia infrastucturii CFR, asta este……

  2. Urmează întreruperea/limitarea circulației, pentru ridicarea celor două pasaje rutiere, Baader și Gheorghe Adam. Nu comentăm dacă e bine sau rău să se facă, nu facem politică, proiectul e bătut în cuie – de bătuți în cap – Ministerul Transporturilor. Dar am vrea să știm, măcar cu 3 zile înainte, care vor fi soluțiile de ocolire, ce va face RATT în privința transportului în comun etc.

    • Nu se va face nimic pentru ca maestrul Fritz nu este interesat de astfel de probleme. Dacă cumva era traseul paradelor pe acolo, se schimba problematica dar așa practic nu se pune.

      • ce crucea ma-tii il bagi pe Fritz la inaintare? e proiectul CJT cu guvernu Grindeanu. Fritz le-a dat optiuni….ei au refuzat…si au picat la un acord intre parti !

        • CJT? Se vede ca nu prea stii cum funcționează instituțiile. Proiectul este al Ministerului Transporturilor. N-are nicio legătură cu CJT. In schimb cu PMT are legatura: Fritz a blocat niste avize.

  3. E bine, China a facut anul trecut doar🤡😁🤡 vreo 2500 km de cale ferata de MARE viteza.

    Sa se calculeze cate ‘inaugurari’ a 500m ar fi putut face, ba chiar cate „inaugurari” in fiecare zi din an🤡😁🤡😁🤡

    • Chinezii sunt 1 miliard jumate, adică de vreo 70 de ori mai mulți decât românii. Dacă păstrăm proporțiiile, inseamna că noi, ca sa fim ca si ei, ar fi trebui ca sa construim vreo 35 de km de cale ferata, ori in România , anul trecut s-a construit mai mult de 35 de km, prin urmare suntem mai șmecheri decât ei.😘

      • Frumos argumentat, imi place! Insa unele lucruri sunt mai complicate decat regula de 3 simpla, dar pentru nivelul… publicului e chiar OK si asa, ba chiar challenging🤡.

        DAAAAR: Vezi sa nu uiti sa calculezi si tinand cont cati km au fost scosi din uz la noi🤡😁🤡 Si sa ne anunti si pe noi care e bilantul real.🤡😁🤡

        Pentru o corecta informare a cititorilor, zic sa fac o exceptie si sa dau chiar eu niste cifre🤡😁🤡, in 2024 s-au modernizat(adica adus la nivel de secolul XX🤡🤡 adica doua zeci) fix 77km. Dintre care niste km doar au fost „carpiti” ca nu mai erau in parametri. E un progres fata de cei.. 0 km din 2023, deci daca facem media(dar doar pe astia doi ani, ca altfel e jale cu J mare)… ajungem cam la cei 35 km de care zici🤡😁🤡
        Cati km s-au scos din folosinta mai informati-va si singuri, e la o cautare pe net distanta🤡😁🤡 Cand cauti singur parca retii mai bine, nu?🤡😁🤡

        Nici nu-ti zic sa „basti”!🤡😁🤡 Iti zic sa ne spui cati km s-au facut in perioada de dinainte de ’89, si in ce ritm, ca parca as avea ceva pretentii mai mari acum, tu nu? 🤡😁🤡

        Bum-besti /Live-zeni, Bum-besti/ Live-zeni!
        si desigur,
        „hei rup, hei rup, cad stanci de fier, in lupta dusa de brigadieri🤡😁🤡😁🤡😁🤡😁🤡

        Hai ca m-ai distrat, merci! Suntem cei mai smecheri, atat de smecheri de ne furam singuri caciula🤡😁🤡

    • In Romania se fac 250 acum pe an, dar China e o tara cu populatie uriasa care are resurse naturale la discretie. Linia asta e de mare viteza, trenurile electrice putand circula si cu peste 200km/ora! E de mare viteza pentru trenuri noi.

  4. Deci după ce se rezolvă cu sina pe aici vor trece trenuri în mare viteză (160 km/oră)…..😁😁🙈🙈💩💩. Deci până la 200 ,250 km la oră….mai stam 150 de ani iar la cele 500 la oră ce au acum alte țări…..mor 5 generații in România ce nu apucă să le vadă…….tară de……💩💩💩💩

    • Eu zic ca tara e OK, cei care voteaza au oaresce probleme cu bioxidul de clei in exces🤡😁🤡

      Lasa ca noi trecem direct la trenuri zburatoare! Sau la teleportare!🤡😁🤡

  5. Cum poti vorbi de modernizarea caii ferate la viteza se 160 km / h in anul 2026, caun tgv urile au pwate 400 km / h sin 2000 . Chiar sunteti tampiti ? Sau alte furturi pe care la suportata prostimea ?

    • Da🤡😁🤡 Ambele variante simultan!

      Explicatie: faci „iute”🤡😁🤡 o centura cu o banda pe sens (electoral) si dupa vreo 10 ani o extinzi la 2 benzi pe sens. Alti bani, alta distractie🤡😁🤡
      Cat despre nervii soferilor (sau pasagerilor CFR)… se calesc:
      tare ca piatra, iute ca…R.A.T.A. (pentru cunoscatorii nostalgici🤡😁🤡😁🤡)
      Si ajungi la destinatie… „la anu si la multi ani!”. Asta daca nu te trezesti, Doamne feri (apropo de poza)… , cum a zis sinistra muncii ce indemna „asistatul social lenes si ticalos, probabil peeseediiiist individul. sau aurist! sigur sigur insa Calingeorgist!”🤡😁🤡 sa-si mai caute un part time… ce-are sa lucri minim 12 ore pe zi pentru a putea supravietui? Si la o adica cine te opreste sa fii multimiliardar?🤡😁🤡😁🤡 Sau dupa cum a zis un Dulap Sasesc referindu-se la colegii de fost breasla: Ghinion!🤡😁🤡

    • 1. Specificul atual al traseelor NU PERMITE viteze „.excesive”. Imagineaza-ti un tren cu 280 km/h pe traseul Gara Mica – Gara Mare.
      2. Cadva pe la sfarsitul anilor 1960 s-a preconizat schimbarea a.plasarii Garii principale dar „s-a renuntat”. Gara triaj urma sa fie scoasa din oras.
      Cred ca – in acele conditii – altele ar fi conditiile initiale de dezvoltare
      3. Avem oameni care gandesc si oameni care decid. That’s all talk.
      Uraaa si la gara!

    • Nu au 400 tgv-urile, si noile electrice pe liniile astea prind 210, poate 230. In Scandinavia trenurile circula cu 250 deseori. Nu avem nevoie chiar de 290-310, inseamna investitii de sute de miliarde de euro tinand cont ca liniile noastre 90% trebuie schimbate. Si asa vorbim de zeci de miliarde, tot CFR-ul o sa sara de 100 de miliarde de euro, poate de 200 in vreo 20 de ani cand o sa fie finalizat.

  6. si se va desfinta bariera de la UMT…sa vezi atunci nebunie in oras. ..Urlati la Grindeanu, si la cei de la ministerul transporturilor, ca asa stiu sa faca un proiect….pai daca acolo doar pilosii si cei cu relatii s-au angajat….

  7. In Romania se fac 250 acum pe an, dar China e o tara cu populatie uriasa care are resurse naturale la discretie. Linia asta e de mare viteza, trenurile electrice putand circula si cu peste 200km/ora! E de mare viteza pentru trenuri noi..

    Anul viitor avem 1000 de kilometri noi, din cei 10.000 totali. Acum sunt finalizati 600.

  8. Am un coleg navetist și mi-a spus că a stat două ore în gara și nu a plecat trenul fiindcă nu aveau „nașul”.Se pare că mai nou controlorii de bilete pe trenurile care pleacă din Timișoara sunt veniți de la Caransebeș.După ce că trenurile ajung cu întârzieri mari,acuma și pleacă cu întârzieri mari.Nu a venit Nimeni de la Biroul de Mișcare CFR din gară să anunțe călătorii,mame cu copii mici,oameni bolnavi,navetiști și elevi – nu le pasă de ei,dar banii pe bilete și abonamente știu să le ia.

    • Ce trenuri de mare viteză vor ăștia? Păi e jale cu trenurile de pe rutele mici, navetiștii stau cu orele prin gări.CFR-ul e varză,au dat afară din angajați și au anulat 39 de trenuri de luna aceasta pe zona jud.Timiș.În satele mici înainte scria Haltă,acuma toate satele sunt Halte și trenuri anulate,se urmărește oare izolarea satelor ca mijloc de transport cu trenul?