Austria va intra in lockdown complet timp de 10 zile, cu posibilitate de prelungire pentru inca zece zile.
Anuntul a fost facut de cancelarul Alexander Schallenberg, iar masurile ii vizeaza pe toti cetatenii, inclusiv pe cei vaccinati, deoarece aproximativ doua milioane de persoane nevaccinate se aflau deja in carantina stricta, de la inceputul acestei saptamani. Astfel, cetatenii pot iesi din case doar pentru anumite activitati, ce urmeaza sa fie detaliate. De asemenea, cancelarul a cerut ca scolile sa ramana deschise.
Odata cu aceste masuri, Austria devine astfel prima tara din vestul Europei care a reimpus restrictii anti-epidemice stricte in aceasta toamna, pentru a face fata unui nou val de infectari. Numarul cazurilor a continuat sa creasca pe parcursul intregii saptamani, chiar si dupa ce guvernul a introdus carantina pentru persoanele nevaccinate.
Potrivit OMS, Austria a inregistrat 15.000 de cazuri Covid in ultimele 24 de ore. Incidenta din ultimele sapte zile a trecut de 10 la mia de locuitori.
In plus, vaccinarea anti-Covid ar deveni obligatorie incepand din luna februarie a anului viitor, o premiera in UE.
In legatura cu aceasta hotarare, cancelarul a declarat ca “trebuie sa privim realitatea in ochi. Incitati de oponentii radicali anti-vaccinare si de stiri false slabe, prea putini au fost vaccinati, iar acesta este un atac la adresa sistemului nostru de sanatate”. Executivul austriac urmeaza sa detalieze cum vor fi sanctionati cei care refuza vaccinarea.
Austria se confrunta in prezent cu un al patrulea val sever al pandemiei, iar cancelarul a argumentat deciziile anuntate astazi ca fiind “o modalitate de a evita un eventual val cinci”. Aproximativ doua treimi din populatia tarii este vaccinata cu schema completa, dar rata de imunizare este printre cele mai scazute din Europa de Vest.
Detalii AICI.
FOTO: dw.com
Pareri
Numai bolnavi psihici sunt la conducere.
Acolo te plimbau în liniște prin Salzburg, nici măcar o singura salvare n-am auzit. La noi zici ca suntem i’ plin teatru de Război, sub asediu de bombardament continuu
doar cei cu ‘ochelari de cal’ continua sa creada ca ce se intampla este despre boala!
dar altceva este surprinzator, chiar socant, ca lumea tace si nu se revolta in strada! drepturile si libertatile in UE, in urma cu cativa ani erau ceva intangibil, nici cu vorba in discutii nu se puteau pune la indoiala! erau ceva sfint! acum… ne stergem cu ele la cuuur!
incrdibil! cum mah obedientule, cum un om perfect sanatos sa nu poata sa intre cu copilul intr-un magazin sa-i probeze o pereche de pantofiori, ca nu are certificat verde! sau sa i se ia dreptul la munca(practic la viata) daca nu se certifica vacineaza cu un vacin care nu opreste nimic, nu rezolva nimic! e noapte mintii! e revoltator! e umilitor! e degradant!
cum de am iesit in strada ‘sa aparam justitia’ corupta si plina de pensii speciale si acum la aceest abuzuri de neimaginat tacem ca niste lasi! si o rama, ar lua atitudine! UMILITOR!
pfizer a cerut in instanta secretizarea pe 55 de ani a continutului vaxx si a eficacitatii!!!
Citeste din nou, sa-ti intre bine in cap!!!
nu pot sa cred ca mai exista astfel de practici…ati sters postarea anterioara in care va intrebam de ce nu prezentati toata situatia din austria, cum ca politia si armata refuza verificarea certificatelor „de om”…retraim perioada comunista cumva?
CLAR
o natiune si un popor ‘sanatos la cap’ nu-si cedeaza drepturile si libertatile fundamentale decat prin lupta si varsare de sange! exact asa cum au fost castigate dealungul istoriei! tot prin lupta si varsare de sange! acum nevertebratele nu doar ca le pun pe tava aceste drepturi si libertati, pt o bola pt care care 99% din populatie nu o simt nici macar ca o raceala serioasa, dar mai indatoreaza si generatiile viitoare prin masurile aberante ce au grave repercusiuni in economice! totul pt niste speriati hipnotizati de propaganda media de dimineata pana seara la tv si pe internet!
Bai tata, bai, si te mai miri ca al doilea razboi mondial a avut de-a face cu ei . Dictatura pe fata. Nu mai are legatura cu democratia. Austria nu va mai fi exemplu de democratie de acum incolo. Sa deschis cutia pandorei, daca si-au permis sa oblige intr-o directie oameni majoritari anti si perfect sanatosi inseamna ca se poate intampla si pe viitor in orice alta cauza.
Austria este doar inceputul…o tara plina de extremitati.Ei l-au avut pe Hitler,Arnold Schwarzeneger,Freud si Conchita Wurst – ce pana mea sa ceri de la speriatii astia de ciudati cu ifose de imperialisti.Sa vad cine le mai vine sa le spele la cur bolnavii.Oricum si-au batut joc de ingrijitorii romani si statul roman i-a lasat prada austriecilor.Mai dar chiar asa de prosti suntem?
Lucrurile astea se repeta fiindca istoria o scriu propagandistii si trompetele care prin metoda pupincurismului aduc elogii unor popoare extremiste punandu-le în postura de societati etalon ceea ce este total eronat.
Era clar de acum 30 ani. tot planul e public.
Din pacate oile nu au capacitatea de gandire.
Va rog să arătați un proiect de lege…
Pentru iluminatii de mai sus: Conducatorii au fost mai intotdeauna destul de prosti. Dar acum sunt intrecuti de „conducatorii” vostri de pe Facebook. Tot ce ati facut a fost sa dati unii prosti pe altii mai prosti si periculosi. Felicitari!
Au apărutsălbaticii antivaccin, acuș dispăreți din societate, mizerii umane!
Toti spun ca certificatul verde este o chestie temporara atunci de ce se face o lege speciala pentru certificatul verde ?
O lege va rămâne pentru tot timpul .
Deci legea Pfizer adică certificatul verde este o lege cu dedicație pentru interesele pe termen lung al Pfizer .
Romani au fost vânduți ca sclavii pe bani mulți la Pfizer de către parlamentari din USR+PNL si UDMR cu legea certificatul verde .
Nu aud un medic sa ne explice stintific cum un cod de bare adică certificatul verde ma protejează împotriva covitului si cu certificatul verde scăpăm de pandemie .
Soluția cea mai eficienta este testarea si caratina unde impune situația asa putem izola virusul.
Creșterea posesorilor de certificate verzi ajuta la creșterea profitului producătorilor de vaccinuri nu la protejarea a vaccinatului.
pf astia au luat ceapa stricata 😕 ce tot o ardeti cu certificatul asa de urgent 😕 de ce nu apare inca medicamentele orale si nazale daca unui oamenii nu vor sa se vaccineze poate alti sunt mai recitienti sau le este frica sau etc dar sa aduci obligativitatea in stat in scolii cine morti mati plateste facturile daca o familie intra in carantina 😕 este exemplu la noi nu mai la idioti aia din Austria 😕 cine plateste ca gaseste ca copilul tau este pozitiv intra toti in carantina 😕 asa si atunci cine plateste taxe mancare etc voi sunteti normali ??? mai aveti cap sau covidu la voi face sa creasca prostia indiferenta si sa scrie pe voi viitori ratati ????
Sa fim pregătiți sa ieșim la o revolta nationala sa ne facem dreptate si sa ne guvernam singuri tara .
Statul prin presedint, guvern , parlament nu ne mai apara pe noi cetateni .
Sunt ocupați sa liga ciolanul si fundurile celor din UE.
Bagamas pula in mamele voastre de curve ieftine (PNL USR UDMR) și sa nu uitam PSD
Cetateni din România NU vor GREEN PASS .
Și STOPP discriminarea nevaccinatilor !
Ce discriminare bai jigodie!? Ești vaccinat trăiești în societate, nu îl ai, marș în morții mă-ții de drac sectant! Asa a fost dintotdeauna, nu aveai vaccin nu haleai școală, sport de masa, etc. Gunoiule!