TIMIȘOARA. Intră în șantier pasajul de la fosta fabrică de zahăr, construit în 1982. Primăria Timișoara a încheiat contractul cu constructorul care a câștigat licitația pentru modernizarea pasajului Slavici – Polonă.
Asocierea formată din Freyrom S.A., Procons Group S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Integrated Road Solutions SRL va asigura proiectarea și execuția lucrărilor pentru care va primi 49.065.000 lei (fără TVA), adică aproape 12 milioane de euro cu TVA.
Reprezentanții Primăriei Timișoara transmit că investiția presupune demolarea integrală a pasajului actual și construirea unui nou pasaj, de la zero. Acesta va avea trei rampe, carosabil reconfigurat, trotuare și piste sigure pentru bicicliști.
Totodată, infrastructură noului pasaj a fost gândită astfel încât să nu fie exclus un viitor traseu de tramvaie spre Freidorf. În plus, investiția vizează înlocuirea și modernizarea rețelelor de gaz, apă, canalizare, iluminat public, precum și amenajarea unor spații verzi.
Din momentul ordinului de începere a lucrărilor, constructorul are la dispoziție 18 luni pentru a finaliza noul pasaj de la fosta fabrică de zahăr.