TIMISOARA. Doi bebelusi internati la Maternitatea Bega din Timisoara, dedicata ingrijirii gravidelor si pacientelor cu COVID 19, au fost supusi testarii pentru coronavirus.
Joi seara a sosit primul rezultat, cel al nou-nascutului ajuns impreuna cu mama lui cu o noapte inainte la Bega, cei doi fiind transferati de la Odobescu.
Din fericire, rezultatul a fost negativ, ceea ce arata ca doar mama este infectata. Aceasta are 16 ani si a venit recent din Franta.
Vineri dimineata s-a finalizat si analiza celui de-al doilea bebelus, a carui mama este si ea internata la Maternitatea Bega, confirmata cu COVID 19, transferata de la spitalul Premiere.
Rezultatul a fost de asemenea negativ.
Pentru siguranta, medicii insa le vor repeta astazi testele ambilor nou-nascuti.
Va reamintim, cele doua femei infectate cu coronavirus au fost transferate la Maternitatea Bega din Timisoara, intrucat aceasta a devenit spital suport pentru cazurile cu coronavirus.