TIMISOARA. Noi detalii despre modul in care se va organiza concertul Cargo, sambata, in 6 iunie, la Timisoara. Primaria a anuntat ca spectacolul va incepe de la ora 19.00, iar publicul va trebui sa respecte o serie de reguli. Intrarea se face in baza unor bilete ce vor putea fi obtinute gratuit de pe o platforma online.
Iata regulile pe care trebuie sa le respecte cei care participa la concert:
-numărul maxim de participanți va fi de 500 de persoane;
-publicul va participa la concert, pe scaune, care vor fi dispuse la o distanță de 2 metri stânga / dreapta;
-participanții vor purta măști pe toata durata concertului;
-la intrare, tuturor participanților li se va efectua triajul epidemiologic prin măsurarea temperaturii cu termometre digitale.
Accesul persoanelor care au bilet pentru concert va fi permis incepand cu ora 17.00.
In acelasi timp, circulatia tramvaielor va fi restrictionata, in sensul ca acestea nu vor mai opri in in statia din Piata Libertatii, intre orele 17.00 si 22.00.
„În cazul în care, pe perioada desfășurării evenimentului, se constată încălcări ale reglementărilor naționale în vigoare, în privința distanțării fizice și a ocupării scaunelor, concertul va fi suspendat”, transmit reprezentantii primariei.
Biletele la spectacol vor fi disponibile începând cu data de 4 iunie 2020, pe site-ul www.iabilet.ro, in mod gratuit.